Menu
in

Cel mai mare număr de infecții continuă să fie înregistrat în Sicilia, regiune care se pregătește de restricții anti-COVID

Pentru Sicilia, intrarea în zona galbenă, de luni 23, este aproape o certitudine, după ce numărul cazurilor noi de infectare cu SARS CoV-2 a crescut foarte mult în ultima perioadă, anunță Corriere della Sera.

Cel mai mare număr de infecții continuă să fie înregistrat în Sicilia – 881.

Regiunea, incapabilă să oprească valul de infectări, încearcă să se salveze prin creșterea numărului de paturi. Conform noilor reguli, intrarea unei regiuni din Italia în zonele galbenă și roșie se face în funcție de procentul de ocupare al paturilor din spitale.

La începutul lunii iulie Sicilia, Sardinia și Toscana, cele trei regiuni aflate în prezent în fruntea numărului de infectați, erau în jur de 10 cazuri pozitive la 100 de mii de locuitori. Astăzi sunt 140, 147, respectiv 132.

O româncă de 49 de ani a murit de Covid-19 acasă, la trei săptămâni după ce s-a întors în țară din străinătate

Toscana, în ciuda faptului că a înregistrat o creștere a spitalizărilor, se poate baza pe o rezervă excelentă de paturi, dat fiind că doar 6% din locurile de la terapie intensivă sunt ocupate de pacienți COVID.

Nu aceeași situație este însă în Sicilia, unde sunt deja ocupate 15% din locurile din spitale și 9% din paturile de la ATI.

În Calabria situația este îngrijorătoare pentru că la un număr mai mic de infectări, față de celelalte regiuni, are deja un grad de ocupare în spitale de 13%.

Conform datelor prezentate în presa italiană, datorită vaccinurilor administrate până acum unei părți mari din populație, sunt mai puține decese și mai puține spitalizări lungi și grave.

Cu toate acestea, pandemia continuă să lovească mai tare în Italia acolo unde există încă multe persoane nevaccinate, precum Sicilia, și unde rețelele de spitale sunt mai fragile.

Luni s-au raportat în Italia 3.674 de cazuri noi, dar cu jumătate din testele efectuate pe 15 august, iar 24 de persoane au murit. Rata de pozitivare a crescut luni la 4,9%. Cel mai mare număr de infecții continuă să fie înregistrat în Sicilia – 881.

Intrarea în zona galbenă aduce o serie de restricții: purtarea măștii devine obligatorie, iar barurile și restaurantele mai pot funcționa în interior numai până la ora 18:00.

În Lombardia, 65% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 12-19 ani s-au alăturat campaniei de vaccinare, iar 30% din deja vaccinați cu a doua doză. Conform celor mai optimiste prognoze, acest nou val de infecții ar fi trebuit să se oprească la jumătatea lunii august, dar deocamdată continuă să crească.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version