Menu
in

”Cea mai importantă captură de bani din istoria Italiei”, polițiștii italieni au găsit 28 de cutii cu bani, ascunși în spatele unui perete fals

Poliţia italiană a anunţat luni confiscarea a circa 15 milioane de euro, bani ascunşi în spatele unui perete fals într-un apartament din Milano (nord), aparţinând unui traficant de droguri.

”În apartamentul traficantului de droguri, (…) agenţii au observat o anomalie la distanţele dintre doi pereţi”, se arată în comunicatul poliţiei. „Verificând zidul, poliţia a constatat că există cavităţi şi l-au demolat. Descoperirea a fost spectaculoasă: zidul era fals (…) şi ascundea 28 de cutii cu numeroase teancuri de bancnote în valoare de aproximativ 15 milioane de euro”, se arată în comunicat.

Apartamentul se afla pe numele tatălui lui Massimiliano Cauchi, considerat unul dintre principalii traficanţi de droguri din regiunea Milano. Într-o altă anchetă efectuată de autorităţile din oraşul italian Bologna, Massimiliano Cauchi fusese deja condamnat la închisoare pentru trafic de droguri şi se afla în arest la domiciliu în aşteptarea verdictului final.

După descoperirea acestei enorme sume de bani, descrisă drept ”cea mai importantă captură de bani din istoria Italiei” de către cotidianul La Stampa, Cauchi a pierdut dreptul arestului la domiciliu şi a fost încarcerat.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/un-roman-risca-sa-fie-condamnat-pe-viata-in-austria-a-omorat-o-studenta-el-a-primit-deja-o-pedeapsa-in-germania/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version