"Ce a vrut să spună poetul" e una din întrebările mele vechi. Mi-o pun des. Îşi are originea în anii când mai eram profesor de literatură şi am asistat la lecţia unui coleg care urma să analizeze o poezie despre iarnă. Erau nişte versuri simple, nu-mi mai amintesc, de tipul "Afară ninge liniştit, în vatră arde focul" ori "Ninge, totu-i luminos, alb e sus şi alb e jos", dar colegul meu, în faţa unor copii din clasa a cincea, s-a lansat în căutarea unor sensuri ascunse. Şi îi tot da cu metaforele şi cu profunzimile nebănuite, inventând o întreagă filozofie pe un loc gol. Apoi citea vreun vers din acea poezioară şi întreba: "Dar aici, copii, ce-a vrut să spună poetul?" Iar bieţii copii, ce puteau să spună? Că a venit iarna şi că ninge, domnule profesor! Nu, nu era aşa. Sensul zăpezii era puritatea. Sensul săniuşului era fericirea copilăriei. Iar sensul lecţiei acelea era incompetenţa unui profesor care îşi chinuia elevii cu întrebări şi comentarii inutile.
După lecţia colegului meu, am urât tare mult analizele poetice. Le citeam elevilor din clasele superioare "Elegie la trenurile reci" de Mircea Dinescu: "De-ai adormi, iubito, pe linia ferată / îmbujorate trenuri te-or ocoli tiptil, / din ceruri au să ningă baloturi mari de vată, / vor fi beţii de rouă, se va dansa cadril…"
"V-a plăcut?", îi întrebam. "Daaa!!!" şi îmi era suficient ca să-mi simt împlinită misiunea mea de profesor de literatură. În fine, întrebarea "Ce a vrut să spună poetul" o pronunţ în lejeră bătaie de joc.
Aseară vine soţia de la cinema, unde a fost cu o prietenă, şi îmi povesteşte filmul "Amour". Soţul şi soţia, doi profesori de muzică deja în vârstă, familie respectabilă, au de toate, copii etc. La un moment dat ea e lovită de un ictus. E dusă la spital, se întoarce apoi acasă, cu probleme. Şi el o îngrijeşte cu dragoste şi devoţiune. Pe "badanta" insuficient de grijulie o alungă fără multe menajamente şi continuă să aibă grijă de soţie doar el.
Dar soţia are un al doilea ictus. Situaţia i se înrăutăţeşte. E o problemă să-i dai apă, e o problemă s-o hrăneşti. Omul rezistă un timp. Apoi cedează. îşi sufocă soţia cu o pernă. Apoi închide uşa la bucătărie şi dă drumul la gaz… La care eu mă revolt: Nu se poate aşa! Nu e ecologic! Metanul e gaz de seră, produce încălzire globală, apoi s-ar putea să explodeze tot blocul! De ce nu sare de la etaj ca Mario Monicelli? De ce nu face ca Seneca?.. În sfârşit, ce-a vrut să spună poetul?
– Păi spune-mi tu ce-a vrut să spună poetul, că stai veşnic cu nasul în ziare!
– Cred că poetul a făcut o pledoarie în favoarea testamentului biologic şi eutanasierii. Pentru ca să nu mai fie nevoie de perne ori de cheltuirea inutilă a unor metri cubi de gaze preţioase. Eşti dus într-o clinică specializată, la "Thanatos Palace Hotel" de exemplu, cum citisem cândva într-o nuvelă de André Maurois, şi acolo medicii specializaţi au grijă să-ţi ofere o moarte sigură, fără riscuri.
– A, şi deci acolo vrei să mă duci.
– Nu se ştie care pe care, dar trebuie să facem mai întâi testamentele… Să-ţi spun şi eu ce-am aflat în timp ce tu erai la film. Nebunii ăia de francezi au făcut o mare demonstraţie la Paris în favoarea căsătoriilor şi adopţiilor gay, ca să-i combată pe cei care mai înainte au defilat pentru familia tradiţională.
– Şi te deranjează? Parcă ai luptat cu trup şi suflet ca Republica Moldova să adopte legea antidiscriminare, te-ai răzgândit?
– Nu m-am răzgândit, măi femeie, dar discriminarea e una, iar căsătoria şi adopţiile îs cu totul altceva. Tu îţi dai seama că în felul acesta noi distrugem cu bună ştiinţă modelul nostru de civilizaţie, în numele unei libertăţi nelimitate şi iluzorii? Mâine se va trezi cineva care va pretinde să se căsătorească cu 2 sau 3 femei, ori vreo femeie va zice că ea nu se mulţumeşte cu un singur bărbat, dar vrea cu 3! Ori doamne fereşte vreun zoofil va dori, ah, în numele Iubirii, să se cunune cu vreo capră! Tu ştii ce înseamnă civilizaţie? Înseamnă reguli, interdicţii, pedepse, tabuuri! Dacă înlăturăm toate interdicţiile, ne transformăm în turmă…
Uite, Ignazio la Russa a zis că copiii din familiile gay au toate şansele să devină şi ei gay. Toţi intelectualii de stânga i-au sărit în cap zicând că nu are dreptate. Poate că nu are, dar uite că eu descopăr abia acum câte lucruri în comun am cu tatăl meu, i-am copiat fără să-mi dau seama felul în care se supăra şi se bucura, vorbele, ironiile… Şi atunci cum pot eu să cred că intelectualii de stânga au dreptate. |ştia, care o fac pe independenţii şi originalii, sunt cred mai conformişti decât omul obişnuit, căci se tem de ceea ce vor zice alţi intelectuali. În fine, cred că un homosexual de bun simţ, conştient de originalitatea sa, nu va dori niciodată să se banalizeze şi să se ridiculizeze într-un matrimoniu oficial. Şi apoi, legăturile astea dintre homosexuali îmi pare că nici nu sunt durabile…
– Zici asta pentru că nu-i cunoşti. Eu am văzut aici la Roma cum a murit, de bătrâneţe, un pictor celebru, homosexual. Prietenul său l-a îngrijit cu devoţiune până la urmă. Ştii ce-am văzut în ochii lui? Dragoste. Aşa că taci dacă nu ştii.
– Draga mea, tu eşti o ameninţare pentru pacea de pe planeta noastră.
– Ce-a vrut să spună cu asta poetul?
– Ha-ha… Mă refeream la cuvintele Papei. Ştii ce-a zis Ratzinger în timpul Zilei Mondiale a Păcii? A zis că tentativele de a echivala căsătoria dintre bărbat şi femeie cu forme de uniune radical diferite jignesc adevărul despre om şi provoacă răni grave justiţiei şi păcii.
– O, ce mă mai bucur că Dumnezeu te-a călăuzit pe calea cea dreaptă şi te-a adus în sfârşit în tabăra Papei!
Victor Druţă
