in

Cazare gratis într-un sat de poveste din sudul Italiei. «Am primit mii de cereri din toată lumea»

Ca să capete popularitate pe traseele turistice, satul San Giovanni in Galdo, din regiunea Molise, oferă cazare gratis pentru un număr limitat de norocoși.

Într-o vară cu vacanțele compromise de incertitudini, inițiativa localității din sudul Italiei s-a dovedit atât de populară încât locurile disponibile sunt deja rezervate pentru tot sezonul.

“Sunt peisaje incredibile, e mult verde, arată ca o vedere. Și mai este ospitalitatea, ești bine primit în toată regiunea, oamenii sar să te ajute, să-ți dea informaţii, te fac să te simți ca acasă”, a declarat un turist.

De altfel, toţi vizitatorii observa şi preţuiesc ospitalitatea localnicilor.

“Ieri o femeie ne-a primit pe noi toți, 35 de oameni, în casa ei. E de învățat din asta, pentru că nu știu câți oameni ar face asta”, a povestit un alt turist.

Au fost primite cereri de cazare din toată lumea. Din America, Canada, Australia, Franța, Germania, Norvegia, Rusia, Kazahstan etc. „Am primit peste 8.000 de cereri din toată lumea. Vom primi în total 250 de turiști, până pe 3 octombrie”, a declarat Stefano Trotta, președinte al Amici del Morutto Association.

O zi, din cele şapte ale sejurului, este rezervată contopirii cu obiceiurile şi istoria locală. Vizitatorii sunt poftiţi la masă în casele oamenilor, vrăjiţi cu bucate tradiţionale făcute în casă şi au posibilitatea să stea de vorbă pe îndelete cu gazdele.

Iniţiatorul proiectului spera să convingă şi alte sate din împrejurimi să participe începând de anul viitor.

Domenico Credico, primar al San Giovanni in Galdo: “E greu să păstrezi distanța și celelalte măsuri de precauție în orașe. În sate în schimb, unde densitatea populației e mult mai redusă, viața e de mai bună calitate, nu doar în privința siguranței, dar și din perspectiva omeniei, care se pierde în marile orașe. Cei care ajung la noi sunt încântați de ospitalitatea oamenilor, de contactul uman, nu doar cu noi, cei din administrație, ci și cu localnicii.”

Nominalizată de ziarul The New York Times printre cele 50 de locuri care merita descoperite în 2020, regiunea Molise este relativ necunoscută chiar şi printre italieni.

Pe de altă parte, cei 539 de oameni, care alcătuiesc populaţia stabilă a satului, se bucura să vadă fețe noi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
gripă sezonieră covid-19

Cum deosebim gripa sezonieră de Covid-19? Date esenţiale publicate de experţi, iată legătura cu pierderea mirosului

Ministerului Educaţiei din Italia: Directorii de şcoli răspund penal pentru elevii care se îmbolnăvesc de coronavirus