Menu
in

Cât costă, de fapt, casele de 1 euro vândute în Italia

Zeci de localități din Italia au vândut case abandonate la prețuri de 1 euro, declanșând un nou tip de goană după aur a cumpărătorilor din întreaga lume care încearcă să facă o investiție în zone frumoase și îndepărtate. Realitatea însă nu este cum pare la prima vedere.

Prin comercializarea acestor case la preţuri derizorii se încerca de fapt readucerea la viață a satele abandonate ale Italiei. Programul, unul care care poate fi găsit în localități din întreaga țară, oferă de obicei case care au nevoie de un nou proprietar, dar mai ales, atenție, și de o renovare aproape totală. Puțină lume a înțeles acest aspect și mulți s-au lăsat vrăjiți de imaginile spectaculoase pregătite de agențiile de publicitate.

În orașul Sassari din Sardinia, primarul dorește să dea o nouă viață centrului istoric. Deocamdată, aici se află un număr tot mai mare de ruine și case abandonate.

Sicilia s-a înscris și ea pe listă cu Troina. Un sat medieval care a cunoscut o depopulare masivă în ultimii ani de zile. Americani, englezi și chiar câțiva români s-ar fi interesat de condițiile programului sicilian. Mulți au întrebat, puțini au și cumpărat însă.

În Pietramelara din regiunea Campani, edilul speră ca noii proprietari să investească serios și să deschidă afaceri. Se urmărește un plus pe piața pensiunilor sau a restaurantelor având în vedere potențialul turistic al zonei.

Preţul real

Deși prețul de vânzare pentru fiecare dintre case este de doar 1 euro, costul real pentru a deține oricare dintre aceste case este mult mai mare.

Concret, cine vrea să cumpere o casă în Italia în urma programului de 1 euro trebuie să aibă, mai întâi de toate, 5.000 de euro bani disponibili. Suma aceasta merge într-un depozit administrat de primăria localității pe raza căreia se cumpăra casa.

Mai mult de atât, într-o proporție covârșitoare, satele care au intrat în program au și o condiție fermă de la care nu se abate nimeni. Este imperios necesar ca locuința achiziționată să fie renovată în următorii trei ani de zile. Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, proprietarul pierde cei 5.000 de euro, dar și casa.

Conform noilor proprietari există condiții aparte și în privința renovării. Astfel, aceasta poate costa între 100 de euro și 700 de euro pe metru pătrat. Pentru că dimensiunile caselor variază de la 11 la 190 de metri pătrați, costul total al renovărilor poate ajunge și la 130.000 de euro, scrie fanatik.ro.

Mulţi dintre cei care au cumpărat au cam început deja să se plângă pe internet și să le atragă atenția tuturor aspectelor. Unii dintre ei spun că renovarea trebuie făcută conform regulilor stabilite de primării. Mai mult, magazinele din zonă practică preţuri foarte mari.

De asemenea, în mediul online, cei care au cumpărat deja au postat mai multe filmulețe cu stadiul în care se află casele de 1 euro.

Oamenii se plâng și spun că este nevoie de zeci de mii de euro pentru a face casele locuibile. De altfel, filmările par să le dea dreptate. În imagini se pot observa case aflate la limita ruinelor. Pereți crăpați, pereți căzuți, încăperi care trebuie să treacă prin reparații capitale și acoperișuri lipsă fac parte din peisajul caselor de 1 euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version