Menu
in

Cartelul prostituției la Parma: fetele, toate românce aduse din țară și obligate să se prostitueze, le aduceau câștiguri fabuloase

Acționau ca ”protectori” individuali însă creaseră o rețea de tip ”cartel” în măsură să avertizeze în caz de sosire a forțelor de ordine. Fetele, toate românce, erau aduse la Parma și obligate să se prostitueze.

O vastă operațiune efectuată de carabinierii din Parma a permis să se anihileze o consistentă rețea de exploatatori care, de ani de zile, gestiona în mod minuțios prezența de prostituate pe via Emilia Ovest și pe via Emilia Est la Parma, utilizând aceleași fete exploatate pe post de carduri bancare, întrucât erau surse de îmbogățire pentru ”protectori”, dezvoltând o cifră de afaceri lunară importantă, care le permitea, printre altele, utilizarea unor mașini cu capacitate cilindrică mare pentru transportarea fetelor și plata unei chirii de 1.000-1.200 de euro pe lună într-un bloc de pe via Lago Scuro, cartierul Montanara.

Zece mandate de arestare preventivă, două de arest la domiciliu și trei interdicții de rezidență în localitate: acesta este bilanțul operațiunii.

La primele ore din dimineața de joi 15 iunie, mașinile carabinierilor au intervenit în masă la blocul din proprietatea unui italian – una dintre cele două persoane în arest la domiciliu pentru exploatarea prostituției – pentru a executa mandatele de arestare preventivă emise de judecătorul de instrucție din Parma: trei dintre arestați au fost găsiți în România, în timp ce ceilalți trăiau toți în acel bloc.

Carabinierii au stabilit că persoanele care gestionau prostituția, aproape toate de origine română, printre care o femeie, au decis să formeze un fel de cartel, pentru a evita concurența și a nu duce ”războaie” în stradă. Rețeaua pe care au creat-o le-a permis și să se anunțe în cazul sosirii forțelor de ordine și un control detaliat al teritoriului”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version