Maria a plecat în Italia în 2004, cu o ambiţie. Însă avea să trăiască un coşmar care o marchează chiar şi după 15 ani. Maria a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru stiridiaspora.ro despre ce a însemnat pentru ea să lucreze ca badantă şi cum a ajuns într-o situaţie de neimaginat, fiind trădată chiar de prietenii săi.
La întoarcere, Maria s-a lovit şi ea de clişeele care sunt circulate despre româncele plecate în Italia. Întrebările primite de la cunoscuţi au lăsat-o fără cuvinte:
„Când m-am întors în ţară, lumea mă întreba dacă am furat şi eu un parfum sau dacă mi-am găsit vreun italian. Nu am făcut niciodată aşa ceva”.
Ca orice român care îşi doreşte mai mult pentru familia sa, Maria a vrut să plece şi ea peste hotare. A găsit „ajutorul nesperat” din partea unei prietene care i-a promis că îi va găsi de lucru.
„Am plecat dintr-o ambiţie, că toate proastele merg şi eu nu merg? M-am făcut singură proastă. Am avut încredere într-o prietenă care mi-a promis că îmi va găsi de lucru. A zis că îmi găseşte imediat. După o lună, m-a anunţat că a găsit pe cineva care vrea să plece şi căuta înlocuitoare. Dar mi-a cerut 1.000 de euro”, povesteşte Maria.
Când a ajuns, a constatat că de fapt nimeni nu îi ceruse bani prietenei sale şi că şi-a păstrat „comisionul”. O trădare pe care avea să o uite greu, dar relele abia au început pentru ea.
Pensionara la care a ajuns avea 94 de ani. Femeia nu avea copii, ci nepoţi, care „se băteau” pe moştenirea sa. De altfel, cei care o şi plăteau pe Maria pentru postul de badantă. Aceasta îşi aminteşte şi acum prima impresie când a intrat în casă.
„Era o mizerie de nedescris în casă. M-a pus să dorm într-un pat cu lenjerie veche, care nu a mai fost schimbată de ani de zile, de când îi murise soţul. În seara aia am simţit mâncărimi pe tot corpul. Am făcut o alergie puternică pe tot corpul şi am mers la farmacie. Nu e ca în România, că dacă ceri cinci pastile, îţi dă. Trebuia să iei toată cutia şi era scump. De milă, când a văzut ce am pe corp, farmacista a acceptat să îmi dea şapte pastile şi nu m-a obligat să cumpăr toată cutia”, a continuat Maria.
Femeia susţine că asta nu a fost tot. După ce că familia la care lucra nu au acceptat să îi facă acte, imediat ce a făcut curăţenie generală în casă, i-au scăzut din salariu.
„Am făcut casa bec. Dar după aia au spus că nu mai este nevoie să mai lucrez atât de mult la menţinerea curăţeniei, din moment ce am făcut deja mare parte din treabă, aşa că mi-au dat mai puţini bani”.
Pe lângă toate astea, totul era raţionalizat în casa bătrânei, de la apă, mâncare, până şi la timpul liber. De sărbători nici nu se putea problema, susţine Maria.
„Nu mă lăsa nicăieri, abia aveam o oră liberă după-amiaza. Mergeam şi mâncam la o prietenă, care lucra şi ea ca badantă.”
„Nu mă lăsa să mă spăl sau să îmi spăl hainele. Aşteptam, când se uita la televizor şi apăreau reclamele, fiind sonorul mai tare, eu eram cu prosopul pregătit în mână şi fugeam repede să îmi fac duş. Pe cap mă spălam la două săptămâni. (…) Mâncarea era cu porţia. Şi paharul cu apă mi-l măsura. Dimineaţa mâncam biscuiţi. Totul se împărţea la jumătate cu bătrâna. Dacă mâncam un ou sau un măr, trebuia tăiat în jumătate. Nu mă lăsa să îmi gătesc mâncare românească, spunea că îi împut frigiderul. Am primit de acasă un baton de salam. L-a scos din frigider pentru că îi stricam mâncarea, aşa zicea. Mă întreba lumea de ce nu îmi cumpăr. Păi, dacă mă vedea că îmi cumpăr singură, nu îmi dădea nici puţinul pe care îl aveam”, mai spune Maria.
Plecarea a fost una dureroasă. A lăsat în urmă un adolescent în plină dezvoltare, pe mâinile soţului şi ale mamei sale, care locuia în acelaşi bloc.
„Am plecat tocmai când copilul meu a intrat la liceu. Mi-a fost foarte greu să îi las. Acasă am transformat-o pe mama mea în badantă. Mama avea grijă de familia mea cât timp eu aveam grijă de a altora”, spune Maria, înghiţindu-şi lacrimile.
În tot acest timp, familia îi cerea să vină acasă. Când le-a trimis o fotografie din Italia, nimeni nu a recunoscut-o. În cele din urmă, nu a mai suportat şi a venit acasă.
„M-am încăpăţânat pentru o ambiţie, să îmi dovedesc că pot. (…) Când a venit soţul şi copilul să mă ia de la aeroport, nu m-au recunoscut. Abia după zâmbet şi-au dat seama că sunt eu.
Acasă, mama mea a pregătit o masă ca de Revelion, ca fiecare atunci când îşi aşteaptă copilul acasă. Nu am putut mânca nimic. I-am cerut o porţie de cartofi prăjiţi şi nişte pâine. Am luat două guri şi nu am mai putut mânca.
Am învăţat să merg pe stradă abia după ce m-am întors în România. Aveam muşchii slăbiţi de la atâta stat în casă, nu mai ştiam să merg”.
Viaţa ei după munca de badantă nu a mai fost la fel, susţine Maria. Cu greu a reuşit să îşi regăsească locul şi nu i-a fost uşor. A mai fost de câteva ori în străinătate şi până la urmă a decis să rămână în România.
„Acum sunt în ţară. Au trecut foarte mulţi ani de zile de atunci, dar amintirile sunt încă vii şi plâng şi acum”.
Maria s-a lovit şi ea de clişeele care sunt circulate despre româncele plecate în Italia. Întrebările primite de la cunoscuţi au lăsat-o fără cuvinte:
„Când m-am întors în ţară, lumea mă întreba dacă am furat şi eu un parfum sau dacă mi-am găsit vreun italian. Nu am făcut niciodată aşa ceva”.
Nu le judecă pe femeile care aleg să plece în străinătate, deşi ştie condiţiile grele. Este de părere că fiecare are motivele sale şi ţine şi de norocul fiecăruia.
