in

Succes al campaniei de vaccinare în Italia. Peste 32 de milioane de italieni, imunizați cu schema completă

Succes al campaniei de vaccinare în Italia. 60% din populaţia cu vârsta de peste 12 ani a fost imunizată, a informat duminică Ministerul Sănătăţii de la Roma. În total au fost inoculate în total peste 68,5 milioane de doze de vaccin aprobate de agenţiile italiană şi europeană ale medicamentului, transmite Agerpres.

Numărul total al persoanelor care au primit schema completă de vaccin este de 32,4 milioane.

Tulpina Delta s-ar putea răspândi la fel de ușor ca varicela. Persoanele vaccinate ar putea transmite foarte ușor virusul

În ceea ce priveşte categoriile de vârstă, 90,73% dintre persoanele de peste 80 de ani au fost deja imunizate, 85% dintre cei din segmentul 70-79 de ani, 76,18% dintre cei între 60 şi 69 de ani, 68,48% dintre cei între 50 şi 59, 55,39% dintre cei între 40 şi 49 de ani, 42,18% dintre cei între 30-39 de ani, 37,87% dintre cei între 20 şi 29 de ani şi 16,79% dintre cei între 12-19 ani.

Generalul Francesco Figliuolo, responsabil cu gestionarea urgenţelor la nivel naţional, a declarat duminica despre campania de vaccinare din Italia că „este un succes important care confirmă valabilitatea planului implementat” care îşi propune ca 80% dintre italieni să fie vaccinaţi înainte de începutul lunii septembrie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Trieste, a violat o persoană cu handicap într-o tâmplărie: român de 44 de ani arestat

incendii italia

VIDEO Incendiile fac ravagii în Italia. 800 de intervenții în 24 de ore, mai multe persoane au fost rănite