in

Brânză din România, confiscată la Pistoia: 4.000 de roţi de brânză cu destinaţia Sardegna, valoare 300.000 de euro

Pe timpul unui control pe autostrada A1, de zilele trecute, la punctul de taxare autostradală din Montecatini, Poliţia Rutieră din Pistoia a pus sub sechestru 4.000 de roţi de brânză, gata să fie introduse pe piaţa din Sardegna, cu o valoare de peste 300.000 de euro.

În interiorul unui autotren provenit din România, poliţiştii au găsit bucăţile de brânză de oaie, transportate în condiţii igienice deosebit de proaste. Brânza nu avea nicio etichetă din care să reiasă provenienţa.

Marfa a fost sechestrată de Polstrada şi trimisă la ASL din Pistoia. Şoferul a primit o amendă de circa 2.000 de euro.

„Pe insulă se aduce brânză contrafăcută, neidentificată„, acuză Coldiretti Sardegna, „în timp ce ciobanilor li se plăteşte laptele cu 30 de cenţi mai puţin faţă de anul trecut, fiindcă, se spune, „există supraproducţie”.

„Este cu adevărat descumpănitor şi umilitor că pe de-o parte se scade preţul laptelui ciobanilor pentru o presupusă, niciodată justificată cu cifre, supraproducţie, şi de alta există loc pentru brânză fără etichete, prost conservată, provenită din România, care apoi cu siguranţă ar fi fost vândută drept sardă”, denunţă preşedintele organizaţiei de profil, Battista Cualbu.

„Sechestrarea de zilele trecute este o veste foarte gravă, fiindcă dezvăluie un trafic puţin clar din cadrul unei pieţe opace precum cea sardă, unde în 2016 încă nu reuşim să ştim cât lapte este prelucrat în structurile de transformare şi câtă brânză se produce”.

„Pentru păstori, dar şi pentru întreaga comunitate sardă, este o bătaie de joc„, susţine Cualbu. „Se sustrag din buzunarele ciobanilor, care produc lapte certificat excelent, peste 30 de milioane de euro. Ne aşteptăm (şi ne mirăm că încă n-au făcut-o) la o luare de poziţie din partea tuturor din sectorul prelucrării, firme private şi cooperative. Şi, în timp util, la publicarea tuturor datelor privind cât lapte este transformat, câtă brânză se produce, unde şi cu cât este vândută. Tăcerea şi opacitatea nu fac altceva decât să favorizeze infractorii”.

Cerem alertă maximă din partea forţelor de ordine”, solicită directorul Coldiretti Sardegna, Luca Saba.


Citiți și:

VIDEO Războiul brânzei/ Mii de agricultori au protestat la Roma împotriva “brânzei italiene falsificată în România”

Războiul brânzei/ Agricultorii italieni protestează: “Pecorino romano cu lapte românesc!”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rigatoni cu ton și măsline

Înapoi acasă după 11 ani de Italia. ”Mă simt un om împlinit şi respectat, sunt bărbatul care pune pâinea pe masă”