Menu
in

Bagnara, muncitor de 37 de ani strivit de un utilaj. Fratele lui, care a asistat neputincios la accident, în stare de șoc

Accident tragic în Bagnara, victima este un român de 37 de ani. Lasă în urmă soția și doi copii. A murit în tragicul accident produs la scurt timp după ora 14 pe 29 iunie, în zona Bagnara din Garbagna, localitate colinară din provincia Alessandria.

Cătălin Ursu, muncitor român de 37 de ani, rezident de mai mult timp la San Sebastiano Curone, lasă în urmă soția și doi copii. Bărbatul a pierdut controlul unui tractor dotat cu platformă elevatoare: vehiculul s-a răsturnat, ajungând într-o râpă, și românul a fost strivit.

Imediat a fost cerut ajutorul salvatorilor. La fața locului au intervenit pompierii din Tortona care au încercat în mod inutil să extragă corpul muncitorului din cauza vegetației dese și a greutății vehiculului. Astfel a fost necesară intervenția unei macarale pentru încheierea operațiunii, care a necesitat două ore, ce a permis echipajului de la 118 și personalului de pe ambulanță să presteze primele îngrijiri rănitului.

Însă pentru tânărul de 37 de ani nu a mai fost nimic de făcut, în ciuda eforturilor reanimatorilor.

Pe câmpul alăturat a aterizat și un elicopter, dar în mod inutil.

La Bagnara s-au dus în grabă și carabinierii de la unitatea din Garbagna care au efectuat primele cercetări și au strâns primele mărturii, inclusiv cea a tatălui victimei. Dinamica exactă a accidentului este încă în fază de reconstituire. Nu se exclude ca răsturnarea vehiculului greu să fi fost cauzată atât de dimensiunile reduse ale străzii, cât și de vântul puternic.

O rafală de vânt se poate să fi împins tractorul în râpă, provocând tragedia. Vehiculul a fost pus sub sechestru, iar trupul bărbatului a fost transportat la morgă.

Cătălin Ursu muncea la firma de construcții a unchiului, Marcel Ursu, cu sediu la Brignano Frascata.

La Garbagna lucrau la o casă din proprietatea unor milanezi. Alarma a fost dată de proprietarul casei. Fratele lui Cătălin, care a asistat neputincios la accident, era în stare de șoc și a fost transportat la spital.

Cătălin Ursu lasă în urmă soția Georgiana și doi copii. Trăia în Italia de cel puțin 10 ani și înainte de a se muta la San Sebastiano, a locuit la Brignano Frascata. Iubea pescuitul și îi plăcea să meargă la mare cu familia. «A lucrat întotdeauna mult și era o persoană foarte de treabă – spune Roberto Gatti, consilier la primăria din Frascata – care punea suflet în tot ce făcea».

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version