in

Apel disperat: Dispărută de o lună, căutată la Treviso şi Padova

Căutarea Florinei Simion, românca de 25 de ani dispărută de o lună (din 26 februarie) din locuinţa sa din Cazzago di Pianiga (Venezia), via Ariosto, fără a lăsa vreo urmă, a fost extinsă şi în provinciile Padova şi Treviso.

Forţele de ordine se străduiesc să înţeleagă dacă Florina a plecat de acasă sau dacă de fapt a suferit o stare de rău sau a decis să comită un gest extrem. «Am distribuit fotografiile Florinei în toată Italia», explică rudele, «însă acum ne gândim că poate fi pe undeva nu foarte departe de aici. Dacă ar fi vrut să se întoarcă în România sau să meargă în străinătate, şi-ar fi luat documentele. În schimb, a plecat seara şi nu s-a mai întors».

După controalele efectuate pe canale precum Naviglio del Brenta sau Serraglia şi Pionca, zilele trecute căutările au trecut şi la ferme. Se verifică şi conductele mari prin care trec scurgerile de apă. Dacă Florina a căzut în apă, spun pompierii şi carabinierii, corpul ar fi ieşit aproape sigur la suprafaţă după 20 de zile.

Veneția/ Florina Simion, dispărută după o ceartă cu părinții. Mama lansează un apel: ”Ajutaţi-ne să o găsim”

Trebuie spus că Florina lua în mod regulat pastile pentru tratarea epilepsiei.

Medicamente pe care nu le are în acest moment. Zilele trecute au fost primite semnalări privitoare la Florina şi din zona Marghera. A fost văzută o fată care îi semăna luând tramvaiul în direcţia centrului istoric la Veneziei. Părinţii şi fraţii fetei s-au dus să verifice însă şi-au dat seama că semnalările duceau într-un punct mort.

Celularul Florinei a fost închis în seara dispariţiei şi ultima celulă la care s-a conectat a fost cea din Pianiga. Mama şi tatăl au lansat un apel şi în emisiunea Federicăi Sciarelli de pe Rai3, „Chi l’ha Visto?”.

După controalele de la Venezia se verifică acum posibilitatea ca tânăra să fi luat vreun autobuz sau tren sau să rătăcească prin Padova sau prin împrejurimile oraşului Treviso, de una singură sau în compania vreunui rău-intenţionat.

Au fost alertaţi şi agenţii poliţiei feroviare având în vedere că deseori cei care pleacă de acasă şi nu ştiu unde să se ducă, chiar şi numai pentru a-şi petrece noaptea, îşi găsesc refugiu în gări.

Florina Simion are 1,65 m şi şchioapătă. Rudele roagă persoanele care au informaţii utile să le contacteze la numărul: 346.5093633.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

«Cu România voi avea mereu o legătură puternică»

Îngrijitoare româncă la Siena, a născut şi a aruncat copilul la gunoi