Menu
in

Italia: Ce amenzi riscă persoanele care falsifică certificate sanitare sau utilizează unele false

Cei care folosesc sau procură un certificat sanitar (Green Pass) fals în Italia riscă amenzi și chiar închisoare. Certificatul este obligatoriu începând de vineri, 6 august, pentru accesul la evenimente publice, la sala de sport, în restaurante și alte spații publice.

În ultimele zile, autoritățile italiene au descoperit o rețea de falsificatori de certificate Covid care le vindeau cu prețuri cuprinse între 150 și 500 de euro. Acum, acești oameni riscă închisoare de la 1 la 5 ani și o amendă de la 309 la 1.549 de euro, conform prevederilor articolului 640 din Codul penal.

Certificate COVID false, vândute în Italia cu sute de euro

Consecințe similare pentru cei care falsifică numele sau data vaccinului / testului pentru a genera un certificat fals sau pentru a-l modifica (de exemplu, pentru prelungirea datei de expirare). În acest caz, persoana se face vinovată de fals și riscă închisoare de la 1 la 6 ani.

Italia: Creștere semnificativă a cererii de vaccinare după introducerea certificatului verde

În ceea ce privește deținătorii de spații publice, cum sunt restaurantele, în caz de nereguli, adică dacă se permite intrarea clienților fără prezentarea certificatului sanitar, se aplică amenzi cuprinse între 400 și 1000 de euro.

În caz de încălcare repetată (de trei ori în trei zile diferite) afacerea poate fi închisă pentru o perioadă de până la 10 zile, scrie Il Giorno.

Amenzile se aplică și persoanelor care prezintă la control certificate false pentru a putea avea acces în spațiile unde acestea sunt obligatorii, dar și celor care intră în aceste spații fără a deține un certificat sanitar valid.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version