Cu referire la recentele modificări survenite în legislația rutieră italiană, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
Autoritățile române urmăresc cu atenție subiectul modificărilor legislative introduse în legislația rutieră italiană prin Decretul-lege nr.113/2018. Astfel, Ambasada României la Roma a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile italiene de resort pentru a obține clarificări cu privire la sfera de aplicare a prevederilor legislative.
Misiunea diplomatică de la Roma și oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei acționează pentru a preîntâmpina posibile discriminări ale cetățenilor români și vor acorda asistență consulară în cazul în care se vor constata măsuri abuzive din partea autorităților locale în aplicarea noilor prevederi legislative. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români, Ambasada României la Roma a circulat în mediul on line informații cu privire la noile reglementări.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe evaluează măsurile luate de autoritățile italiene pentru a se asigura că acestea sunt în deplină conformitate cu legislația Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene relevantă și nu afectează drepturile cetățenilor români, luând în considerare efectuarea tuturor demersurilor legale în vederea protejării drepturilor cetățenilor români rezidenți în Republica Italiană, inclusiv sesizarea Comisiei Europene cu privire la posibilele incompatibilități ale normelor recent introduse cu legislația europeană.
Demersurile MAE vizează asigurarea că acțiunile autorităților italiene nu aduc atingere liberei circulații și a tuturor drepturilor stabilite prin normele obligatorii ale Uniunii Europene.
Totodată, reamintim cetățenilor români că, în eventualitatea în care sunt afectați de un caz de încălcare a legislației Uniunii Europene de către autoritățile unui alt stat membru, pot apela la asistența oferită de către serviciul SOLVIT, sistem informal de soluționare a problemelor antrenate de nerespectarea legislației Uniunii Europene de către autoritățile unui stat membru, astfel:
– prin completarea formularului on line disponibil la adresa http://ec.europa.eu/solvit/index_ro.htm
– prin intermediul adresei de e-mail [email protected]
– la numerele SOLVIT apelabile din străinătate: 0374300270 sau din România: 0800672507
SOLVIT, ”Un fel de avocat gratuit” pentru românii din Europa