in

Alegeri prezidențiale în Italia, primul tur de scrutin fără câștigător

Luni nu a existat niciun câştigător în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Italia, după ce principalele partide aflate la guvernare au anunţat în prealabil că parlamentarii săi vor depune buletine albe.

Nimeni nu a câștigat în primul tur de scrutin

Partidele de centru-stânga şi de centru-dreapta nu au ajuns la un acord cu privire la un candidat comun şi nimeni nu a obţinut cele două treimi necesare din voturile celor 1.009 alegători.

La finalul numărării în Camera Deputaților, buletinele albe erau 672, iar 49 cele nule. Voturile care au numit un candidat au fost 88. Prin urmare, cvorumul necesar pentru alegerea șefului statului nu a fost atins. 

36 de voturi i-au revenit lui Paolo Maddalena, în timp ce 16 lui Sergio Mattarella. Printre alții, 7 voturi a primit Berlusconi, 9 Cartabia, 6 Bossi. Două voturi pentru Amato, Casellati, Conte, Giorgetti.

Rezultate similare sunt aşteptate în turul al doilea şi al treilea, marţi, respectiv miercuri. Abia după cel de-al patrulea tur de scrutin, programat joi, va fi suficientă o majoritate absolută pentru ca unul din candidaţi să câştige.

După retragerea fostului premier Silvio Berlusconi din cursa pentru cea mai înaltă funcţie în stat, negocierile între liderii partidelor pentru un posibil candidat s-au intensificat.

La scurt timp după ora 15.00, primii alegători au fost chemaţi în sala de şedinţe a Camerei Reprezentanţilor din Roma pentru a-şi exprima votul. Pe lângă aceşti deputaţi, au avut dreptul să voteze şi membrii celei de-a doua camere – Senatul – şi reprezentanţii celor 20 de regiuni.

Alegătorii care au contractat coronavirusul au putut să îşi depună buletinele de vot la corturile speciale instalate în faţa clădirii.

Votul durează șase ore

Potrivit ANSA, este nevoie de aproximativ cel puţin şase ore pentru ca voturile să fie exprimate şi numărate în fiecare tur de scrutin, cu respectarea protocoalelor COVID-19.

În mod tradiţional, nu există candidaţi oficiali în cursă, dar actualul prim-ministru, Mario Draghi, este considerat de mult timp ca fiind favorit pentru acest rol.

Având în vedere că nu poate deţine ambele funcţii, la Roma se poartă de săptămâni întregi negocieri cu privire la modul în care va continua guvernul său, în care sunt reprezentate aproape toate partidele majore din parlament.

Președintele este ale pe 7 ani

Mandatul actualului preşedinte, Sergio Mattarella, se încheie la 3 februarie.

Preşedintele ţării este ales pentru un mandat de şapte ani, prin vot indirect, de către o adunare formată din membrii celor două camere ale parlamentului (629 de deputaţi şi 321 de senatori) şi din delegaţi din partea regiunilor.

Preşedintele, în calitate de şef al statului şi garant al Constituţiei, numeşte şeful guvernului şi, la propunerea acestuia, miniştrii.

El are puterea de a dizolva Parlamentul şi, eventual, de a retrimite legile în faţa acestuia atunci când acestea sunt prezentate pentru promulgare.

Prezidează Consiliul Suprem al Magistraturii, numeşte o treime din membrii Curţii Constituţionale şi are dreptul de a graţia.

Preşedintele trebuie să fie cetăţean italian şi să aibă cel puţin 50 de ani, scrie AFP, transmite Agerpres

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
cinci tineri accident brescia

Cinci tineri au murit într-un accident înfiorător, în apropiere de Brescia

roman omorat italia

Italia, ceartă în trafic, român omorât cu o singură lovitură de un puști de 16 ani