Un italian a făcut accident de mașină în timp ce transmitea live pe Facebook. Unul dintre copiii lui a murit, celălalt este în comă. Incidentul a avut loc în timp ce tatăl și cei doi copii se aflau la bordul unui BMW 320, pe A29, în direcția Alcamo, lângă ieșirea de pe autostrada Alcamo Est. Tatăl, separat de soție, își lua copiii cu el în week-end , așa cum obișnuia să facă mereu.
Potrivit anchetatorilor, omul ar fi pierdut controlul asupra mașinii, terminând cursa ciocnindu-se de o balustradă și un zid de reținere din beton. Pentru unul dintre cei doi fii, Francesco, în vârstă de 13 ani, impactul a fost fatal, iar celălalt copil, Antonino, în vârstă de 9 ani, se află în stare foarte gravă la spital, în comă
Starea tatălui, Fabio, 34 de ani, un vânzător de fructe din Partinico, care se afla în același spital ca și fiul său, este, de asemenea, gravă. A suferit o intervenție chirurgicală și este ținut în comă farmacologică, datorită diferitelor leziuni raportate coloanei vertebrale și cutiei toracice, precum și a unei hemoragii cerebrale.
Familia mamei copiilor este disperată și totodată furioasă. ”El i-a ucis pe copii”, spun rudele femeii. ”Un copil e mort iar daunele cerebrale ale celuilat sunt ireversibile”, mai spun ei, citați de presa siciliană.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ