in

A tratat zi şi noapte bolnavi Covid în iadul din Lombardia, iar acum este şomer: «Într-un an am pierdut zece kilograme, nu mai dorm noaptea»

Un medic italian care a tratat 1.400 de bolnavi Covid, în Lombardia, regiunea cea mai afectată a Europei, fără ca vreunul să ajungă în spital, a ajuns șomer. Medicul a muncit în două localități în care nimeni nu voia să lucreze.

Riccardo Munda, în vârstă de 39 de ani, a luat locul colegilor doctori bolnavi ca medic generalist în localitățile Selvino și Nembro din Bergamo și a tratat peste 1.400 de bolnavi Covid. Medicul nu a apucat să facă specializarea în medicina generală, iar acum a ajuns șomer pentru că medicii titulari au revenit.

”Povestea mea aici? Să spunem că se termină cu un gust amar”, declară Riccardo Munda. El știe doar că 19 martie este ultima zi de lucru în Nembro. Iar vineri a fost ultima zi în Selvino. Peste câteva zile va fi șomer, scrie ”La Repubblica”.

Doctorul sicilian ajuns ”în valea Covid”, unde a mers să trateze pacienți acasă când nimeni nu a vrut să meargă sau când ceilalți medici erau ei înșiși bolnavi și, prin urmare, nu puteau lucra.

”Am tratat 1.400 de pacienți în Nembro și Selvino și nu știu câți alți am vizitat, mergând și în afara regiunii. Într-un an am pierdut zece kilograme, nu mai dorm noaptea. Prima mea farfurie de paste, după 12 luni, am gătit-o vineri seara când am terminat serviciul în Selvino. Înainte, nu-mi stătea mintea la asta”, spune Riccardo Munda.

De ce un medic atât de apreciat de pacienții săi, considerat „erou”, rămâne fără loc de muncă după ce a servit unul din cele mai mare focare de Covid din Europa?: „Din păcate, așa funcționează. Medicii nespecializați nu pot fi numiți titulari. Aceștia doar înlocuiesc sau oferă servicii acolo unde nu există medic de familie. Când revine titularul, cel care îl înlocuiește îi lasă locul. Titularii au fost numiți acum atât în Selvino, cât și în Nembro, iar eu rămân fără job, pentru că nu am făcut cursul de specializare în medicină generală. După absolvire am început să lucrez imediat pentru că familia mea, să zicem, nu plutea în aur”.

Originar din Mazzarino (Caltanisetta), Munda a ajuns la Selvino acum șapte ani: „Nimeni nu voia să vină aici. Se încadrează în așa-numitele zone deficitare. Nu sunt specializat, dar îmi place această meserie și – spre deosebire de mulți – cred cu tărie în importanța medicinei de familie”.

După ce a fost medic generalist în Selvino timp de patru ani, la 19 martie 2020, Munda a fost de acord să preia ștafeta de la unul dintre medicii din Nembro: „Îl înlocuisem deja din 29 februarie pentru că era bolnav. Apoi, pe 19 martie, am preluat slujba. De acolo am început să am grijă de pacienții mei practic 24/24 ore. Cu orice preț și fără să mă gândesc la altceva. Am mers în case când nimeni nu a vrut să meargă. De teamă. Pentru că virusul îi ucidea în acel moment”.

«Le-am spus pacienților că sunt ultimele zile. Mulți au început să plângă și eu cu ei»

Munda spune că ”a fost iadul pe pământ”, dar un an mai târziu lucrurile stau mult mai bine și pentru că în zonă s-a dezvoltat un fel de imunitate de turmă.

Selvino și Nembro sunt două zone martir din Val Seriana lovite de Covid, în provincia Bergamo, cea mai afectată din Europa.

Dar notorietatea lui Munda vine și din faptul că niciunul dintre pacienții săi nu a ajuns vreodată în spital sau nu a murit: „Nu vreau să par fenomen, dar i-am urmărit de-a lungul timpului și toți sunt vindecați”.

Dacă a existat un medic care să merite să fie confirmat, este sicilianul de nici 40 de ani, însă regulile sunt reguli.

„Am făcut o alegere de viață, diferită de colegii mei care s-au specializat. Deci, mai devreme sau mai târziu, a trebuit să vină momentul în care cedez locul colegilor titulari. Le-am spus pacienților că sunt ultimele zile. Mulți au început să plângă și eu cu ei. Autoritățile m-au sunat pentru a-mi spune că sunt un erou. Nu cred că am fost. Mi-am făcut treaba”, afirmă medicul.

Întrebat dacă îl deranjează ideea de a fi șomer, medicul spune că norocul nu l-a ajutat și are un gust amar, dar un lucru este sigur: nu se întoarce în Sicilia, pentru că „Lombardia este acum pământul meu”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
vaccinari romania

România a ajuns la 1 milion de persoane vaccinate împotriva COVID-19. Cîţu: «Suntem în top în Europa»

Român arestat la Roma, a urmărit un grup de adolescenți cu o bâtă de fier, unul dintre ei a făcut infarct de frică și a murit