Nu, nu mai vreau să scriu.
Nu mai vreau să stau toată duminica în căutarea temelor, răsfoind febril internetul şi căutând o temă care m-ar atrage. Majoritatea temelor nu mă atrag – mă plictisesc.
Eu îi laud că ei integrează ţara într-un sistem progresist, ei râd pe sub mustaţă şi îşi urmează idealurile lor, foarte puţin idealiste. Meschini! Lipsiţi de voinţa politică de a crea o naţiune moldovenească de tot respectul. Zău, l-aş cinsti pe Putin cu un coniac din cel mai scump dacă ar trimite vreun batalion de bandiţi ca să trezească din somn clasa politică de la Chişinău.
Şi nu mai vreau să scriu despre moldovenii din Italia! M-au plictisit de moarte cu costumele lor naţionale, cu nunţile, cumătriile şi bisericile lor, pentru care natura mea ateistă nu simte mare atracţie. Nu, nu mai vreau să scriu despre ei!
Ce să scrii, când ei, veniţi aici, în loc să soarbă lumina laică a Europei moderne, aduc din contra, din ţara lor subdezvoltată, biserici, tradiţii şi costume naţionale. Mai credincioşi şi mai neclintiţi ca musulmanii! Zău! Uite că şi ambasadoarea a îmbrăcat ia naţională şi s-a dus în recepţie la Giorgio Napolitano.
Bine, bine, ambasadoarea noastră e o femeie frumoasă şi ia aia o prindea bine. Dar ce vroia să spună ia lui Napolitano? Că poporul nostru vine de la sat şi din veşnicia de acolo? Că încă nu ne-am civilizat şi am conservat candorile primordiale din timpurile când făceam baie o dată pe an? Că suntem creştini 99,9%?.. Nu şi iar nu, n-u v-r-e-a-u să scriu. Dacă scriu în mod sincer tot ce gândesc, moldovenii mei mă sfâşie în bucăţi.
Şi nici despre italieni nu vreau să scriu. O, italienii ăştia! Cum oare au reuşit unii să rămână aşa de inculţi? Să creadă că dumnezeu a făcut lumea cu oleacă de scuipat şi oleacă de colb? Să se emoţioneze de la istorii cu padre Pio şi Natuzza? O, bine măcar că au atâtea înjurături cu porco dio, porca madonna, porca troia alături, în felul ăsta se mai uşurează de extazul religios în exces. Şi cei culţi şi educaţi, dacă-s aşa de culţi şi educaţi, de ce dorm cu câinele în casă şi bagă câinele în maşină ca să le umple maşina de păr de câine? Şi de ce unii îl votează pe Beppe Grillo?
Zilele astea am fost martor al unei extraordinare exhibiţii de educaţie din partea unei doamne din înalta societate italiană. Doamna avocat se adresa propriei fiice, de abia doi ani: Stai ferma! Non toccare il rubinetto! Hai rotto il cazzo! Baaaastaaa!!!! Che rottura di paallee…
De fapt, o aud pe distinsa doamnă aproape în fiecare zi, cu acelaşi vocabular ales. Şi mă miră nu atât ţipetele ei isterice, căci nu poţi evita o anumită doză de tulburări psihice în orice grup uman cât de cât numeros, dar impasibilitatea mic-burgheză a celor care o ascultă, printre care, spre ruşinea mea, şi eu. Şi nedezminţita gentileţe ulterioară a acestor buni italieni în raporturile lor cu doamna avocat care îşi maltratează fiica. Nu, zic, nu vreau să scriu despre asta, nu vreau să judec, să critic, să laud. Lasă lumea să meargă înainte aşa cum este. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi dacă ştii a lor măsură?
Despre italienii de la Chişinău… nici despre ei nu vreau să scriu! Scriitorul Nicola Baldassare a căzut totalmente sub influenţa socrilor săi moldoveni, pensionari nostalgici de Uniunea Sovietică, ducă-i-se numele ei de uniune pe pustii! Cică atunci în satele moldoveneşti era raiul: ţăranii aveau lemne şi cărbuni din belşug, asistenţă medicală gratis, apă curentă în casă, iar vara plecau toţi la băi! Asta cu băile pune capac la toate! Şi cine prăşea atunci păpuşoiul la colhoz pe dealul mare?
Nu vreau să scriu nici despre războiul dintre Ucraina şi Rusia. Pentru că nu vreau să arăt ca unii din jurnaliştii moldoveni, Petru Bogatu, de exemplu, care exultă, se pare, pentru fiecare rus mort, care se bucură cam răutăcios pentru eşecurile ruseşti . Ori ca Ala Mândâcanu, o emigrantă moldoveancă din Canada, care a devenit o microbistă pasionată a echipei militare ucraineşti, pe facebook.
Războiul ăsta e frumos de departe, când se spune triumfător: „Aviaţia ucraineană a distrus o coloană de blindate a insurgenţilor.” Bravo! Aşa le trebuie, separatişti nenorociţi! Ori: „Instalaţiile de rachete Grad ale separatiştilor au bombardat poziţiile armatei ucrainene. Sunt 30 de morţi şi 90 de răniţi. Ne vom răzbuna!” Nu vreau să scriu, nici să mă bucur de aceste lucruri, pentru că ştiu, văzute de aproape, ele sunt oribile: băieţi tineri care, în loc să îmbrăţişeze iubitele prin parcuri, îmbrăţişează un kalaşnikov rece, apoi îşi sfârşesc viaţa într-o băltoacă de sânge amestecat cu fecale, ori ajung în spitale fără mâini, fără picioare…
Dar unde sunt dovezile? E drept că Putin e diabolic. Şi se pare că absurdul război cu Ucraina nu este decât modalitatea şireată de a voala insuccesele pe plan economic ale guvernării ruşeşti în faţa propriilor alegători. Da, rubla pică, investitorii şi capitalurile fug, în schimb am recucerit Crimeea! Şi dacă ruşii vor să fie amăgiţi, ce am eu cu ei? Mie nu-mi place să mă amestec în treburile lor.
Mie îmi place doar să merg pe iarbă verde, să admir norii şi cerul albastru şi să mă holbez la femei frumoase. Şi îmi mai place să semnez texte, foarte mult.
Victor Druţă