Sâmbătă 15 decembrie, a avut loc, la Accademia di Romania din Roma, spectacolul “Natale Insieme”- “Crăciun împreună”. Manifestarea, la care au participat peste 200 de români şi italieni, a fost organizată de Asociaţia Europaeus din capitala Italiei, sub înaltul patronaj al Primăriei Romei, având ca partener media publicaţia Gazeta Românească.
În cadrul evenimentului, a fost prezent şi declarat membru de onoare al Asociaţiei scriitorul Adrian Melicovici, cel care a parcurs 2200 de km pe jos de la Târgovişte până la Roma. “Am înţeles suferinţele românilor din diaspora, cu fiecare metru parcurs pe jos, din România, până în Italia”- a declarat emoţionat Adrian Melicovici.
Timp de două ore, invitaţii au asistat la un program cuprinzând tradiţii de Crăciun, susţinut de solista Steluţa Floriştean, împreună cu ansamblul Plai Mioritic.
Steluţa Floriştean a interpretat colinda “În sara de Crăciun”, care a adus lacrimi în ochii unor invitaţi, precum şi alte melodii populare din repertoriul ei bucovinean. Nu au lipsit hora şi bătuta din Moldova, care au entuziasmat publicul prezent în sală.
După prezentarea tradiţiilor româneşti, au urcat pe scenă membrii grupului de “zampognari” Bandancia din Terracina, cu un repertoriu care relevă, cu precădere, tradiţiile străvechi de Crăciun din partea centrală şi sudică a Italiei. Spectacolul s-a intitulat “Quanno nascette Ninno”- “Când se născu Pruncul” iar artiştii au cântat la instrumente tradiţionale: zampogna- un fel de cimpoi- şi ciaramella, un fluier specific satelor din centrul Italiei. Tradiţia "zampognarilor" este similară cu obiceiul "colindătorilor" români, care anunţă naşterea lui Iisus pe străzi sau în pieţele italiene, de obicei pe lângă biserici sau catedrale.
Publicul a fost introdus, astfel, într-o atmosfera de evlavie religioasa, prin interpretarea unor piese inspirate de Naşterea sacră şi tradiţiile încă înrădăcinate în lumea satelor italiene. După repertoriul de Crăciun, cei cinci membri ai grupului Bandancia au cântat şi faimoasa "pizzica"- dans specific din Puglia, care a fost foarte apreciată şi de românii din public.
“Aveţi un repertoriu foarte ritmat de dansuri, precum şi tradiţii bogate de Crăciun. Am simţit contactul cu publicul, mai ales când am văzut o mamă româncă având un copil în braţe, pe care îl legăna în ritmul muzicii noastre. Am văzut că tradiţiile voastre încă sunt vii, şi trebuie transmise şi generaţiilor viitoare, ceea ce vrem să facem şi noi, cu grupul nostru”, a spus Salvatore Vallario, reprezentantul formaţiei Bandancia.
Printre cei mai fericiţi au fost copiii români şi italieni: “Ne-au plăcut dansurile voastre, iar băiatul meu, de 5 ani, a rămas impresionat de dansul măştilor, mai ales de urs. Noi vorbim de integrarea străinilor care vin în Italia. Dar de această dată ne-am simţit noi, italienii, pe deplin integraţi printre voi, românii. Deşi nu am înţeles cuvintele pronunţate de artişti, ne-a plăcut ritmul muzicii. A fost interesant să constatăm că mişcările şi costumele dansatorilor se aseamănă mult cu cele tradiţionale din Sardinia”, a spus în final Emanuela Giambattistini, care a asistat pentru prima oară la un spectacol de tradiţii româneşti.
Alţi italieni, care au asistat la spectacol, şi care frecventează cursurile de limba română din Accademia di Romania, au cerut detalii şi au întrebat dacă se poate avea o înregistrare video a obiceiurilor, "mult mai colorate şi mai numeroase "decât cele existente în Italia.
"Sunt departe de casă, nu am petrecut de ani de zile sărbătorileîn România şi mi-am amintit de urători şi de colindători şi m-am emoţionat", a spus o doamnă care a venit din afara Romei, să asiste la spectacol.
"A fost primul eveniment artistic organizat de asociaţia noastră şi putem spune că a fost un succes. Ideea noastră a fost aceea de a prezenta tradiţiile de Crăciun româneşti, alături de cele italiene, în faţa unui public care să nu fie format doar din români. Am vrut să arătăm italienilor frumoasele noastre obiceiuri, dar şi românilor tradiţiile lor, mai puţin sau deloc cunoscute. Cred că am reuşit să aducem în sufletul invitaţilor acea bucurie pe care o simţeam încă din copilărie, când se apropia Crăciunul" ne-au declarat organizatorii.
La sfârşitul concertului, spectatorii au fost invitaţi la un bogat bufet tradiţional româno-italian, pus la dispoziţie de sponsori.