in

Roma / Dezbatere despre „orfanii imigraţiei”, organizată de ARI şi Salvamamme de 1 Iunie

Vineri, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului, la „Sala delle Bandiere del Parlamento Europeo” din via IV Novembre, la Roma, a avut loc un seminar organizat de asociaţia Salvamamme şi Asociaţia Românilor din Italia, pe tema aşa-numiţilor”orfani albi” (orfani bianchi), copii lăsaţi singuri în România de familiile care lucrează în străinătate.

Potrivit estimărilor, sunt circa 350.000 de copii rămaşi în România care au fost lăsaţi singuri de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. În plus, se estimează că alţi 400.000 au experimentat, într-o perioadă din viaţa lor, plecarea unui părinte în străinătate. În total, din 5 milioane de copii români, 750.000 au fost lăsaţi în ţară de proprii părinţi plecaţi în lume în căutarea norocului. Se calculează că în România sunt cel puţin 40.000 de copii care au părtinţii plecaţi la muncă la Roma.

Sunt câteva din datele de plecare ale dezbaterii la care au participat, printre alţii, Roberta Angelilli, Vicepreşedinte al Parlamentului European, Federico Rocca, delegatul primarului Romei pentru raporturile cu Instituţiile Europene şi cetăţenii comunitari, Oana Liscan, responsabilă cu relaţiile cu comunitatea română de la Ambasada României, Grazia Passeri, Preşedinte Salvamamme şi Eugen Terteleac, preşedintele ARI. Partea ştiinţifică a dezbaterii a fost îngrijită de prof. Vincenzo Mastronardi, Psihiatru, şeful Catedrei de Psihopatologie Legală, Facultatea de Medicină, Universitatea “La Sapienza” din Roma.

În timpul seminarului s-a discutat despre răul provocat de separarea familiilor: părinţii pleacă la muncă şi îşi încredinţează copiii rudelor sau prietenilor. Aceşti aşa-numiţi „orfani albi” cresc departe de părinţi şi sunt expuşi riscului de a ajunge în situaţii de degradare, violenţă sau extremă singurătate.

Roberta Angelilli a declarat: „Tema orfanilor albi trebuie înfruntată la nivel european, este un fenomen care, datorită proporţiilor sale, trebuie analizată şi studiată profund. Recent am propus în Europa un proiect pilot pentru a aduna cât mai multe date posibil, pentru a înţelege cum se dezvoltă fenomenul şi care sunt consecinţele economice şi sociale. Până acum s-au ocupat doar asociaţiile de această temă, lipseşte intervenţia instituţiilor, lipsă pe care vrem să o compensăm cu acest proiect care va avea obiectivul de a cunoaşte situaţia pentru a pune în act strategii adecvate”.

„La Roma sunt mii de lucrătoare străine, foarte multe dintre ele românce, care deseori muncesc ca îngrijitoare pentru bătrânii noştri. Aceste femei şi aceste mame trebuie să fie ajutate pentru a putea menţine legăturile cu familia din ţara de origine”, a declarat Federico Rocca.

„În multe ţări din Europa de Est se înregistrează o creştere a numărului de sinucideri din partea copiilor şi adolescenţilor. Un prim pas ar trebui să fie formarea părinţilor, pentru un raport mai atent la distanţă capabil să înţeleagă primele semnale ale unei stări de rău şi să poată să intervină rapid”, a declarat Grazia Passeri.

Eugen Terteleac, preşedintele ARI, a vorbit despre legea aprobată recent, în mod tacit, de Senatul României, care prevede închisoare până la 10 ani pentru părinţii care-şi abandonează copiii. „Cerem Parlamentului României retragerea acestei legi, nu prin criminalizarea părinţilor şi trimiterea lor la închisoare se rezolvă problema gravă a copiilor rămaşi acasă. Acei oameni au fugit de foame din România, pentru că nu aveau ce să le dea să mănânce copiilor pe care statul vrea să-i protejeze. Statul ar trebui să le ofere oamenilor locuri de muncă şi posibilitatea de a-şi creşte copiii în ţară, iar în cazul în care pleacă, ar trebui să sprijine reîntregirea familiilor, ori în România, ori în străinătate.”

Concret, Salvamamme şi Asociaţia Românilor din Italia intenţionează să pună în practică mai multe iniţiative care să influenţeze situaţia actuală: susţinerea acomodării în noua ţară a fiilor după eventuala reîntregire a familiei, solicitarea sprijinului primarilor din localităţile de origine, pentru colaborări de natură tehnică şi crearea de comitete locale pentru susţinerea copiilor rămaşi acasă, implicarea mediului asociativ, înfiinţarea de comitete bi-naţionale sub egida unui coordinament naţional.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Locuitorii Padovei, invitaţi să ne cunoască tradiţiile şi cultura

Cannes/ Nanni Moretti, acuzat că ar fi favorizat filmul lui Cristian Mungiu