Ambasada României în Italia susține activitatea de informare și conștientizare a importanței donării de sânge voluntare și neremunerate, cu scopul de a mări rezervele de sânge gestionate de centrele de transfuzii.
Cea mai mare parte dintre noi poate dona sânge și mulți, cel puțin o dată în viață, ar putea avea nevoie de acesta. În fiecare an, milioane de vieți omenești sunt salvate datorită gestului generos al donatorilor de sânge, o dovadă de solidaritate și un ajutor concret pentru cei aflați în dificultate.
La data de 19 aprilie 2019, în intervalul orar 08.00-11.30, Asociația de Donatori Voluntari de Sânge ”La Rete di Tutti”, cu sprijinul Ambasadei României în Italia, organizează, în apropierea Secției Consulare de la Roma (Viale Libano 40 – 00144, Roma), o campanie de donare de sânge. Persoanele care doresc să doneze sunt rugate să transmită un email la adresa [email protected], în care să precizeze numele și numărul de telefon la care pot fi contactați, și să aibă la ele un document de identitate, în original. Înainte de donare, va avea loc un interviu cu personal medical specializat pentru a se asigura că persoana este eligibilă să doneze.
Donatorii vor beneficia de un set de analize de sânge gratuite. De asemenea, persoanele care vor prezenta o adeverință de donator eliberată pe parcursul anului curent pot beneficia de efectuarea unui serviciu consular fără programare în perioada 19 aprilie – 19 mai 2019, fără afectarea programărilor deja existente.
Participarea cetățenilor români la astfel de acțiuni reprezintă un exemplu de implicare și o contribuție pozitivă la viața societății gazdă. În apropierea Sărbătorilor Pascale, acest gest transmite un mesaj de sensibilitate și dăruire. Multe lucruri pun în mișcare omenirea, printre care și omenia față de semeni. În această inițiativă ne mișcă dorința de a oferi celor suferinzi speranță. Ambasada României în Italia se va implica în continuare în astfel de activități, prin susținerea organizării periodice a unor campanii de donare de sânge.
Informații suplimentare:
Sângele nu este produs în laborator, iar cerința anuală în Italia este de peste 2.400.000 de unități de sânge integral și mai mult de 800.000 de litri de plasmă. Imposibilitatea de a fi obținut prin procese chimice și utilizarea foarte largă a acestuia face din sânge o resursă terapeutică prețioasă care nu este întotdeauna disponibilă.
Pentru mulți pacienți sângele și/sau componentele sale reprezintă o terapie indispensabilă pentru supraviețuire. Prezentăm, mai jos, câteva situații:
- în caz de pierdere de sânge și anemie;
- în cazul bolilor hemoragice;
- în caz de arsuri, tumori hepatice, lipsa factorilor de coagulare;
- hemofilie, boli hepatice și intestinale.
Donatorii voluntari, periodici, responsabili, anonimi și neremunerați reprezintă cea mai bună garanție pentru calitatea și siguranța terapiilor de transfuzie.
Pentru informații privind condițiile pentru a deveni donator, vă rugăm să accesați pagina de internet https://fidas.it/perche-donare-sangue/.
Pentru lista centrelor de donare de pe teritoriul Italiei, puteți accesa pagina de internet https://cns.sanita.it/GEOBLOOD/.
Catania, campanie de informare privind finanțările nerambursabile oferite de Ministerul diasporei