Asociaţia Românilor din Italia a transmis săptămâna trecută instituţiilor statului român o scrisoare deschisă („România nu are nevoie de copiii români născuţi în Italia”), în care sesizam dezorganizarea de la consulatul României din Roma, care nu mai efectuează înscrierea certificatelor de naştere, întrucât registrele de naştere aferente Ministerului de Externe s-au epuizat.
Răspunsul primit de la Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul publicaţiei “Gazeta Românească”, redactat într-un limbaj de lemn, susţine că acuzele noastre sunt "nefondate":
“Acuzele formulate de Asociaţia Românilor din Italia la adresa Ministerului Afacerilor Externe, transmise prin comunicatul de presă din 25 iunie, sunt nefondate întrucât:
Ministerul Afacerilor Externe acordă asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi în străinătate în mod prioritar şi depune eforturi considerabile pentru creşterea eficienţei serviciilor consulare prestate.”
Ne întrebăm, de ce "acuzele" sunt nefondate? Consulatul de la Roma ne-a informat manu propria că părinţii care vor să efectueze înscrierea certificatului de naştere în registrele de stare civilă româneşti că nu mai au registre de naştere şi că părinţii trebuie să meargă în România pentru a obţine aceste documente sau să obţină o procură de la consulat pentru a împuternici pe altcineva să meargă în ţară.
Ne mai transmite MAE: “Programarea solicitanţilor prin intermediari, fie şi printr-o astfel de asociaţie, nu este necesară, oricare cetăţean român fiind liber să se adreseze direct misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României.
În anumite intervale scurte de timp au existat unele disfuncţionalităţi în procesul de transmitere a registrelor de stare civilă la misiunile diplomatice româneşti din străinătate, care însă au fost operativ remediate.
Secţia consulară a Ambasadei României la Roma a înscris in cursul acestui an 1169 de naşteri în registrele de stare civilă române şi va avea în continuare capacitatea de înscriere a certificatelor de naştere, fiind în curs de derulare operaţiunile de remitere de noi registre de stare civilă la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, activitatea urmând să fie reluată începând cu săptămâna viitoare. “
ARI a intermediat gratuit în ultimii ani aproximativ 7.000 de programări la consulat, pentru români care trăiesc în Italia şi nu au internet sau nu ştiu să facă o cerere în format electronic.
Domnilor de la MAE, cum ar fi trebuit să procedeze aceşti oameni? Pentru că la telefoane nu răspundeţi (problemă care datează de ani de zile). Soluţia este ca solicitantul să se deplaseze la consulat, pentru a obţine personal progrmarea. Asociaţia noastră şi alte asociaţii sprijină gratuit activitatea consulatelor şi ar trebui să le mulţumiţi. În schimb, MAE nu are nevoie de martori la dezorganizarea din interior. “Nu e nevoie de astfel de asociaţii” care să aducă instituţiilor române acuzaţii "nefondate".
MAE dă vina apoi pe Ministerul de Interne. “Precizăm că în conformitate cu prevederile art. 77, alin. 1, din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, Ministerul Administraţiei şi Internelor este autoritatea căreia îi revine competenţa de a asigura confecţionarea registrelor şi a certificatelor de stare civilă, Ministerului Afacerilor Externe revenindu-i sarcina ulterioară de distribuirea a acestora.” Dacă Asociaţia noastră nu ar fi protestat, nu ar mai fi fost "în curs de derulare operaţiunile de remitere de noi registre de stare civilă la misiunile diplomatice şi oficiile consulare".
Tot săptămâna trecută, Asociaţia noastră a transmis o altă scrisoare deschisă, "Mesaj către morţii din Parlamentul României” în care sesizam nerespectarea legii Legii 78/2010, care prevede plata de către MAE a costurilor de repatriere a cetăţenilor români, decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere. La această scrisoare nu am primit niciun răspuns.
Cerere către:
Domnul Preşedinte al României, Traian Băsescu
Domnul Prim Ministru, Victor Ponta
– Cerem rezolvarea problemelor cu înscrierea certificatelor de naştere şi eliberarea gratuită a certificatelor de naştere pentru copiii născuţi în străinătate, în cazul înscrierii în termen de 6 luni de la naştere.
– Cerem rezolvarea problemelor cu repatrierea morţilor, prin respectarea Legii 78/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008.
– Cerem ca în preajma sărbătorilor şi vacanţelor, când sunt foarte multe solicitări, consulatele să lucreze şi sâmbăta şi duminica. În acest mod se reduc cozile şi se pot face economii importante (românii din Italia nu mai pierd zile de muncă).
– Cerem sa fie accelerată procedura de numire a noului ambasador al României în Italia şi să fim consultaţi asupra persoanei care ne va reprezenta în Italia.
Eugen Terteleac
Preşedinte Asociaţia Românilor din Italia