O placă comemorativă, în memoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza, va fi amplasată la vila în care primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România a trăit la Florența. Această decizie a Consiliului Local a fost anunțată de consilierul Andrea Vannucci, șeful departamentului de urbanistică din cadrul primăriei capitalei Toscane. Acesta a mai anunțat că placa comemorativă va fi din bronz, pe un suport din piatră (pietra serena, n.r.), amplasată între străzile Machiavelli și piața porta Romana, în apropierea locului unde a trăit domnitorul în ultimi ani de viață.
”Cu mare plăcere am primit propunerea proiectului de a realiza o placă comemorativă dedicată lui Alexandru Ioan Cuza, părintele României moderne”, a declarat Vannucci. ”Atât pentru noi, cât și pentru comunitatea românească din Florența, acest proiect are o semnificație deosebită”, a adăugat consilierul, amintind și faptul că anul trecut România a sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire, iar anul acesta se vor împlini 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Donația plăcii comemorative a fost din partea asociației Alter.Nativa și are patronajul Ambasadei României în Italia și Consulatul General al României la Bologna. Placa a fost construit și cu contribuția comunității ortodoxe din Toscane.
Placa va avea următorul text: “In questa villa dal 1870 visse i suoi ultimi anni il principe Alexandru Ioan Cuza, artefice dell’unità di Moldavia e Valacchia, padre della Romania moderna e grande amico della causa nazionale italiana”.
Evenimentul va avea loc pe data de 26 ianuarie 2019.
____________________________________________
La Florenţa a fost identificată recent casa în care a locuit domnitorul Alexandru Ioan Cuza în ultimii doi ani ai vieţii sale. Demersurile care au condus la identificare au fost făcute de Melania Cristina Cotoi, ghid turistic român la Florenţa.
Cu prilejul sărbătoririi Micii Uniri din 1859, pe 28 ianuarie 2018, la Florenţa, a fost organizată o conferinţă dedicată domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi ultimilor doi ani din viaţă, petrecuţi ca exilat în celebrul oraş din Toscana, pe atunci capitala Italiei. În cadrul evenimentului, organizat de Asociaţia italo-românească Alter.NATIVA, în colaborare cu Primăria oraşului Florenţa, au fost prezentate publicului documente inedite despre sejurul domnitorului în Italia.