in

Preoții din Italia sar în ajutorul lui Tiberiu Dinu, scrisoare către Iohannis și Dăncilă: ”Ne-a stat aproape, necondiționat și cu deosebită generozitate”

Viorica Dăncilă a luat decizia de a-l numi pe Tiberiu Dinu în funcţia de consul general la Milano, ceea ce a atras critici vehemente din partea eurodeputatului PNL Rareş Bogdan. Preotul Gabor Codrea, protopop la Protopopiatul Trivento II, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Viorica Dăncilă, şi ministrului de Externe, Ramona Mănescu, în care laudă activitatea lui Tiberiu Dinu în slujba românilor din Italia.

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, o acuzase pe Viorica Dăncilă că ”vrea blocarea alegerilor din diaspora”, după ce premierul a luat decizia de a-l numi pe Tiberiu Dinu consul general la Milano. În replică, preotul Gabor Codrea aminteşte colaborarea bună pe care românii din Italia au avut-o cu Tiberiu Dinu.

”Am remarcat activitatea Consulului General de atunci, Mircea Gheordunescu, și pe cea a lui Tiberiu Dinu, Consul în acea perioadă, implicați cu entuziasm și profesionalism într-o serie de activități menite să pună în lumină valori culturale și sociale românești. În momentul în care la Verona s-a născut ideea formării unui Centru Cultural și Social, am avut susținerea totală a celor doi Consuli, iar dacă la nivel local demersurile au fost încununate de un succes răsunător, se poate spune, pe bună dreptate, că este în special meritul Consulului Tiberiu Dinu, care a garantat personal, în repetate rânduri, importanța și valoarea înfăptuirii acestui proiect la Verona”.

Preotul Gabor Codrea mai spune că ani de-a rândul, Tiberiu Dinu i-a stat aproape necondiționat și, împreună cu autoritățile locale, au găsit soluții în demararea acelui proiect de amploare.

”Dacă în țară un oarecare fost redactor aservit astăzi unor interese politice încearcă să atragă atenția asupra sa într-un teatru politic, denigrând munca onestă și rezultatele unor adevărați profesioniști, noi, cei de aici, considerăm că funcționari ai Statului, așa cum este consulul Dinu, au adus mai mult respect față de România (…) decât agitația politică a unui redactor de televiziune în căutare de recunoaștere și ascensiune personală”, a mai zis preotul.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Iată scrisoarea integrală:

Verona, 11 august 2019

Domnului Klaus Werner Iohanis, Preşedinte al României

Doamnei Vasilica Viorica Dăncilă, Prim-Ministru al României

Doamnei Ramona-Nicole Mănescu, Ministru al Afacerilor Externe

Excelenţe,

Centrul Cultural şi Social Român de la Verona, împreună cu parohia Sfântul Ilie Tesviteanul au deosebita onoare de a vă transmite salutul nostru atent, asigurându-vă totodată de consideraţia şi susţinerea pe care, din poziţia noastră, o acordăm activităţii pe care o desfăşuraţi în numele şi în beneficiul tuturor românilor.

Ne-am bucura să acordaţi atenţie, în această perioadă de frământări sociale, spirituale şi, poate, politice, opiniei românilor simpli trăitori în afara ţării, neangajaţi politic, preocupaţi mai ales de greutăţile vieţii de zi cu zi, şi foarte atenţi la menţinerea bunului renume, câştigat cu ani de muncă şi sacrificii colective. Depărtarea faţă de patrie ne ajută să păstrăm o anumită echidistanţă faţă de realitatea politică românească şi ne permite o anumită autonomie de opinie în ce priveşte aprecierile asupra activităţii Statului şi organelor sale. Legătura noastră, a oamenilor simpli, cu ţara se manifestă mai ales la nivelul contactelor pe care, din diferite nevoi, le stabilim cu Consulatele României. Aşadar, profesionalismul, seriozitatea, competenţa, dar şi amabilitatea, diligenţa şi eficienţa pe care le aşteptăm din partea Statului Român sunt categorii pe care noi le simţim direct în raportul pe care îl avem cu Consulatele României.

În nordul Italiei raportul acesta a funcţionat istoric mai ales la nivelul Consulatului General al României de la Milano. Am avut astfel ocazia de a întâlni funcţionari ai Statului Român de o înaltă ţinută morală şi de un profesionalism recunoscut atât în mediile autorităţilor italiene, ale reprezentanţilor altor state, cât şi în rândul comunităţilor româneşti din această parte a Italiei.

Am remarcat de la început activitatea Consulului General de atunci, Dl. Mircea Gheordunescu, şi pe cea a domnului Tiberiu Dinu, Consul în acea perioadă, implicaţi cu entuziasm şi profesionalism într-o serie de activităţi menite să pună în lumină valori culturale şi sociale româneşti.

În momentul în care la Verona s-a născut ideea formării unui Centru Cultural şi Social, am avut susţinerea totală a celor doi Consuli, iar dacă la nivel local demersurile au fost încununate de un succes răsunător, se poate spune, pe bună dreptate, că este în special meritul Consulului Tiberiu Dinu, care a garantat personal în repetate rânduri importanţa şi valoarea înfăptuirii acestui proiect la Verona.

Au fost ani în care domnul Dinu ne-a stat aproape, necondiţionat şi cu deosebită generozitate profesională, pentru a putea găsi soluţii împreună cu autorităţile italiene în demararea acestui proiect de amploare, care, odată realizat, aduce prestigiu şi demnitate comunităţii românilor din Italia.

Dacă astăzi Centrul Cultural şi Social de la Verona, prin proiectele desfăşurate aici, face să se vorbească în presa italiană, în mediul politic şi în societatea civilă cu consideraţie despre comunitatea românească, noi ştim bine că aceasta se datorează într-o măsură importantă şi domnului Consul Dinu. Profesionalismul său şi prestanţa personală ne-au fost recent reamintite de către domnul Flavio Tosi, Primarul Veronei în momentul în care propuneam acest proiect alături de Consulul Dinu, dar şi de către Guvernatorul Veneto domnul Luca Zaia şi alţi câţiva parlamentari italieni.

Excelenţe, pentru noi, românii simpli, neobişnuiţi să căutăm rădăcină politică în tot ceea ce funcţionează bine sau rău în România, legătura noastră concretă cu ţara sunt Consulii şi funcţionarii Consulatelor, care, indiferent de presupusa lor orientare politică sau de orice altă natură, reuşesc să rezolve problemele românilor cu profesionalism şi contribuie la consolidarea poziţiei pe care noi, românii din nordul Italiei am construit-o cu greu, prin muncă şi seriozitate, în decursul anilor.

Dacă în ţară un oarecare fost redactor aservit astăzi unor interese politice încearcă să atragă atenţia asupra sa într-un teatru politic, denigrând munca onestă şi rezultatele unor adevăraţi profesionişti, noi, cei de aici, considerăm că funcţionari ai Statului, aşa cum este domnul Consul Dinu, au adus şi aduc mai mult respect faţă de România, faţă de români, faţă de educaţia şi valorile româneşti printre străini decât agitaţia politică a unui redactor de televiziune în căutare de recunoaştere şi ascensiune personală.

Considerăm că rezultatele profesionale importante ale domnului Consul Dinu şi activitatea de reprezentare a României şi de promovare a adevăratelor ei valori au adus un incontestabil beneficiu ţării şi cetăţenilor săi, iar activitatea domniei sale este susţinută şi apreciată în continuare în nordul Italiei, de autorităţile italiene şi de comunităţile româneşti, deopotrivă.

Sperăm că aceste consideraţii, care reflectă opinia nepărtinitoare, echidistantă, a unor întregi comunităţi care muncesc din greu la menţinerea statutului românilor în Italia, care văd problemele şi se străduiesc să le rezolve în cooperare, în înfrăţire cu autorităţile de stat, şi nu în învrăjbire, spre ruşinea neamului şi mărunta satisfacţie personală a unor arivişti politici, sperăm, aşadar, că judecata noastră va susţine profesionalismul, rezultatele importante, efortul personal pe care noi l-am cunoscut muncind alături sau cerând sprijin profesional domnului Tiberiu Dinu, Consul General al României la Milano.   

Convinşi că aceste rânduri au fost apreciate în sinceritatea lor, folosim acest prilej pentru a vă mulțumi încă o dată pentru tot sprijinul acordat comunităților noastre, și vă rugăm să primiți, Excelențe, expresia celor mai bune sentimente ale noastre și a profundului nostru respect, rugând pe Bunul Dumnezeu să vă dea spor în misiunea încredințată.

Pr. Gabor CODREA

Protopop – Protopopiatul Triveneto II

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Povestea Marianei din Sicilia: ”Mi-am lăsat fiul plângând ȋn pragul uşii şi pe bărbatul meu, mai mult beat decât treaz.”

Verona, român accidentat mortal de o mașină în timp ce se deplasa cu bicicleta spre casă