in

Natalia Intotero a ales să sărbătorească Ziua Națională în Italia, țara pe care a vizitat-o de cele mai multe ori de când este ministru

Sărbătoarea Zilei Naționale a României a adus laolaltă numeroși români din Italia la recepția organizată marți, 4 decembrie a.c., la Milano, în prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a Ambasadorului României în Italia, George Bologan, și a Consulului General al României la Milano, Adrian Georgescu.

La eveniment au luat parte reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Milano, mass-media în limba română, artiști, oameni de cultură, reprezentanți ai clerului, invitați din țară, printre care președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud, Radu Moldovan, și profesorul Vasile Dâncu.

“Pentru mine este o onoare ca în aceste clipe de sărbătoare să mă aflu în mijlocul celei mai numeroase comunități românești din diaspora, printre românii din Italia. Vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru că, prin participarea la acest eveniment, arătați că păstrați vie în suflet România și că sunteți în continuare cu inima și gândul la țară și la cei de acasă”, a spus ministrul Natalia-Elena Intotero.

Invitații au avut parte de un spectacol deosebit pus în scenă de membrii Ansamblului “Dor românesc” din Bistrița-Năsăud – dansatori, interpreți și orchestra condusă de dirijorul Ștefan Cigu. Aniversarea Centenară a Marii Uniri a prilejuit și o expoziție de costume populare din diferite zone etnografice, pregătită de creatoarea de artă tradițională Virginia Linul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italienii se simt jigniți dacă le spui că sunt bătrâni până la 75 de ani, dețin a doua speranţă medie de viaţă de pe plan mondial

Olguța Vasilescu vrea recensământul diasporei: ”Sunt în străinătate. Asta nu înseamnă că le ia cineva calitatea de român”