in

“Mărțișor din suflet de copil”, inițiativă a elevilor români din Grecia

În perioada 20 februarie – 9 martie 2015, Asociația Femeilor Românce din Grecia a fost partener în cadrul proiectului educațional “Mărțișor din suflet de copil”, alături de Școala Gimnazială “Petru Mușat”, Grădinița “Mănăstioara” din localitatea Siret, și Școala Gimnazială Nr.2 din localitatea Rădăuți.

Dintre obiectivele proiectului amintim: Conştientizarea afectivităţii de grup ca suport al prieteniei, identificarea propriilor valori şi a grupului/comunităţii din care fac parte, stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale elevilor prin organizarea de expoziţii, stimularea activităţii de cercetare privind istoricul, tradiţiile şi legenda mărţişorului, stimularea interesului elevilor pentru înţelegerea şi păstrarea tradiţiilor legate de sosirea primăverii, realizarea unei atmosfere de sărbătoare pentru copii.

Tema “MĂRŢIŞORUL”, la o prima analiză se înscrie în cadrul obiectului abilităţi practice, dar este mult mai complexă deoarece îl provoacă pe elev să se implice afectiv şi efectiv în realizarea temei, în căutarea şi sortarea materialelor necesare, în culegerea de informaţii şi curiozităţi referitoare la tema aleasă. În cadrul acestor activităţi se îmbină cât mai armonios utilul cu plăcutul, copilul construind noi produse utilizând toate formele de activitate: jocul, învăţarea, munca şi creaţia.

În urma acestei colaborări cei 151 de elevi care frecventează cursurile Asociației, au primit din partea elevilor celor 3 școli implicate în proiect, mărțișoare și felicitări confecționate manual. Aceștia le-au dăruit mamelor într-un cadru festiv, sâmbătă, 7 Martie.

Le mulțumim pe această cale profesorilor implicați în proiect: Cuzencu Loredana, Babalean Liliana, Amanolesei Maria, Pieszczoch Elvira, Olenici Camelia Cristina, Popescu Aura Cristina și doamnelor profesoare Camelia Fraseniuc și Liliana Mocrei pentru mărțișoarele oferite.

“Mărțișor din suflet de copil” este o primă parte dintr-o serie de colaborări educaționale pe care Asociația Femeilor Românce din Grecia le va desfășura pe parcursul acestui an cu Unitățile de învățământ în cadrul parteneriatului încheiat cu acestea, denumit sugestiv “Copil ca mine ești și tu!”.

Scopul principal al acestui parteneriat este promovarea dialogului şi a comunicarii între elevii români din şcoli și țări diferite.


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din Roma sunt invitați să participe la evenimentul sportiv al primăverii: „Cittadinanza Sportiva”

Alegeri locale Italia – 2015, votează şi românii