Menu
in

Ministrul muncii de la Bucureşti, întâlnire cu românii din Italia

Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, se află, în perioada 6-8 septembrie, în vizită de lucru în Italia, la Roma şi Perugia, la invitaţia preşedintelui provinciei Perugia, informează Ambasada României la Roma.

Scopul principal al vizitei este efectuarea unui schimb de experienţă cu autorităţile italiene şi cunoaşterea bunelor practici în domeniul inovării şi incluziunii sociale, ca parte a Fondului Social European.

Doamna ministru va avea întâlniri cu preşedintele regiunii Umbria Catiuscia Marini, cu preşedintele provinciei Perugia Marco Vinicio Guasticchi, cu vice-preşedintele Parlamentului European Gianni Pittella şi cu alţi responsabili pentru gestionarea Fondului Social European la nivel regional.

Programul vizitei include, de asemenea, o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia. 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version