Milano, 4 aprilie 2014 – Reprezentanţa Camerei de Comerţ a României în Italia (CCIRO Italia) a organizat pe data de 4 aprilie 2014, prin intermediul filialei din Milano condusă de Romulus Popescu, primul Forum economic România-Italia din capitala Lombardiei.
Întâlnirea face parte dintr-o serie amplă de evenimente derulate de către CCIRO Italia în principalele orașe din Peninsulă și s-a desfășurat în elegantul sediu al Camerei de Comerț a orașului Milano – Palazzo Turati.
Forumul a avut ca subiect principal nivelul schimburilor economice bilaterale şi a reunit întreprinzători români din regiunea Lombardia şi întreprinzătorii italieni, promovând dialogul între comunitățile economice şi de afaceri. Dezvoltarea mediului de afaceri, cât şi prezentarea oportunităților de afaceri şi investiții care pot fi dezvoltate în România de azi, precum şi crearea de noi locuri de munca au fost puncte importante ale intervenţiilor.
Această acțiune de promovare organizată de CCIRO Italia a fost salutată de către președintele Camerei Deputaților din România, Valeriu Zgonea, printr-un mesaj transmis prin Ana Birchall, deputat PSD.
Valeriu Zgonea a transmis că ar fi vrut să fie prezent personal la Milano, la această întâlnire, dar agenda parlamentară nu i-a permis. În mesajul său, preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că România, în prezent, are o situaţie economică mai bună decât alte state membre ale Uniunii Europene. «Astăzi România reprezintă una dintre cele mai atractive pieţe din regiune. », a transmis Zgonea.
El a reamintit că «În urmă cu doar două săptămâni, am avut întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor de la Roma, Laura Boldrini, şi cu preşedintele Senatului, Pietro Grasso, care şi-au exprimat respectul faţă de comunitatea de români din Italia. În cadrul acestor întâlniri, am stabilit o agendă parlamentară comună, am discutat despre potenţialul de dezvoltare a relaţiilor economice bilaterale şi modul în care trebuie să acţionăm pentru atingerea acestor obiective.»
Avocatul Alexandru Dumitrescu, din Baroul Bucureşti, specializat în drept comercial, a avut, în premieră la un Forum economic România-Italia, o intervenţie despre mediul legislativ din România şi despre predictibilitatea mediului de afaceri românesc în raport cu parteneriatul strategic cu Italia. «România a făcut în ultimii ani progrese considerabile în ceea ce priveşte îmbunătăţirea mediului de afaceri.
Chiar dacă există critici legate de lipsa de predictibilitatea a metodelor de adnotare a cadrului legislativ, ca avocat, direct implicat în acest proces vă pot spune că măsurile adoptate de forurile legiuitoare din România au consistenţă şi logica atât juridică, economică cât şi socială, şi că substanţa sunt în concordanţă cu legislaţia europeană.
Este important de ştiut că din punct de vedere legal, orice afacere dezvoltată în România este protejată din toate punctele de vedere, cum ar fi: dreptul de proprietate, combaterea practicilor neconcurenţiale, fiscalitate redusă, combaterea birocraţiei excesive etc. Cadrul legislativ, cel puţin în ultimii 3 ani, a cunoscut profunde modificări, urmărindu-se alinierea, sub aspect normativ la principiile şi prevederile legilative europene. »
Forum economic România-Italia la Florența, organizat de CCIRO Italia: „Întâlnirea va deveni anuală”
În intervenţia să, secretarul general al CCIRO Italia, Andrea Amato, a prezentat cadrul economic general al relaţiilor bilaterale, insistând totodată pe conceptul de “teren fertil” pentru noi investiţii în România.
Domeniul principal pe care s-a insistat în timpul lucrărilor a fost cel al agriculturii, fiind punctualizat sectorul agroalimentar şi al logisticii.
Invitatul de onoare al Forumului, prof. Fausto Capalbo, Președintele Institutului pentru Cooperare Economică Internațională și Probleme de Dezvoltare, structură ce funcţionează sub egida ONU, a remarcat că, dincolo de raportul economic care clasează Italia pe locul doi ca partener economic bilateral al României, raportul afectiv ne situază în mod reciproc pe primul loc, acolo unde vom rămâne pentru foarte mult timp.
Surprize plăcute la Forumul economic România – Italia de la San Salvo
Din partea misiunii consulare a României la Milano a intervenit consulul Gheorghe Miloșan, care a transmis mesajul Consulului General George Bologan, salutând inițiativa CCIRO Italia. Idea generoasă a climatului economic istoric, cultural, etc. dintre cele două ţări a fost evocată, în limba italiană, de realizatoarea TV Lavinia Șandru, într-o intervenție focalizată atât pe similitudinile politice, cât și pe cele de afinitate istorică, culturală, sportivă, etc. Tematica a fost amplă, subiecte precum sursele de apă, epurarea apei, zootehnia, sistemul sanitar românesc, logistica medicamentelor, dar şi promovarea brevetelor italiene în ceea ce priveşte infrastructura autostradală.
Un capitol important de mare interes pentru investitorul italian reprezentat în cadrul Forumului, a fost cel al producerii de energie din surse regenerabile, pe teritoriul României. Mihai Bãrbuliceanu a prezentat nevoile şi oportunitãţile care existã în România, în reabilitarea infrastructurii agricole, în special în irigatii. Argumentele prezentate pe scurt de Bãrbuliceanu au avut o continuitate într-o întalnire organizatã dupã Forum, între societatea Raja SA din Constanţa şi câţiva întreprinzãtori italieni.
Corneliu Dinu, vicepreşedintele CCIRO Italia, Consilier Ştiinţific al Consiliului Mondial pentru Energie-Comitetul Naţional Roman a vorbit despre Schema de Suport Statal (aşa-numitele “Certificate Verzi”) prin care un întreprinzător din acest domeniu îşi poate recupera investiţia iniţială. Detaliile tehnice punctuale ale acestui subiect au fost dezvoltate apoi ca urmare întrebărilor venite din sală.
Concluziile prezentărilor şi dezbaterilor interactive au fost rezumate în intervenţia domnului Eugen Terteleac, preşedintele CCIRO Italia, care a proiectat nevoile investitorului italian pe fondul priorităţilor declarate ale ale Programului de Guvernare a României. În ceea ce priveşte argumentul utilizării în România a forţei de muncă specializată după mai mulţi ani de experienţă în sistemul concurenţial din spaţiul italian, preşedintele Eugen Terteleac a avut cuvinte de laudă pentru cei care au în perspectivă această realitate.
A punctualizat importanţa cooperãrii dintre CCIRO Italia şi instituţiile statului român (în special consulatele din Italia) în coordonarea incubatorului pentru IMM-uri şi investiţii cãtre România înfiinţat în cadrul CCIRO Italia.
CCIRO Italia