in

“Mărțișorul și Ziua Femeii la Milano”, eveniment organizat de Asociația Românii în Italia

Asociația Românii în Italia (ARI), condusă de ing. Romulus Popescu, organizează duminică, 6 martie 2022, ora 16.00, la Casa dei Diritti del Comune di Milano, cea de-a XII-a ediție a evenimentului “Mărțișorul și Ziua Femeii la Milano”.

După doi ani de pauză, datorată pandemiei de coronavirus, ne bucurăm că putem să reluăm acest eveniment deosebit, la cererea numeroaselor persoane din comunitatea românească din Peninsulă.

Manifestarea constă într-un spectacol inedit de muzică si poezie susținut de Ion Marinescu Tzurlă (actor, realizator de emisiuni radio) și Anca Constantin Van Der Zee (actriță), în regia lui Laurențiu Calomfirescu.

Spectacolul este o incursiune prin muzica românească, pornind de la folk, pănă la muzică populară din diverse zone ale României. 

Muzica va fi îmbinată armonios cu câteva momente poetice, reprezentative pentru cultura românească.

“Mărțișorul și Ziua Femeii la Milano”

Câțiva copii înscriși la cursurile de limbă și civilizație românească, derulate în cadrul proiectului  “Vorbește Românește”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, vor susține un moment artistic.

Suntem convinși că spectacolul susținut de cei doi artiști din București, va ajunge la sufletul celor prezenți, iar atmosfera care se va crea, va stârni nostalgia vremurilor petrecute în țară.

Prin această acțiune, Asociația Românii în Italia dorește să contribuie la menținerea tradiției mărțișorului în rândul comunității românilor din Italia. De asemenea, dorim să stimulăm cât mai mult învățarea și cunoașterea limbii române, a obiceiurilor și tradițiilor noastre, de către copiii români care s-au născut în Italia.

Evenimentul beneficiază de patronajul Consulatului General al României la Milano.

Partenerii media ai evenimentului sunt Gazeta Românească și Novus Ordo Media.

Mulțumim sponsorilor și colaboratorilor pentru sprijinul acordat : Mutuo Totale.it, Casa Totale.it, Mito Srls, Restaurantul Bucătăria de Acasă, Traducător Mărioara Popescu, Decor Evenimente Milano, Dr. Duduleanu,  Contabilul Nicola Napoli.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul va fi permis doar persoanelor care dețin Cerificatul Verde Covid 19 (Green Pass).

Ing. Romulus Popescu – președinte Asociația Românii în Italia-Milano

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
martisor la Roma

”Mărțișorul”: la Roma se sărbătorește primăvara în stil românesc

Încetarea stării de alertă în România

Iohannis anunță încetarea stării de alertă din 8 martie: „Se încheie pandemia”