in

Lideri ai unor asociații din Italia, chemați la Parlamentul Romaniei pentru propuneri legislative

Leontin Cojocea și Ștefan Stănășel, în calitate de președinți ai unor asociații românești din Italia, au fost invitați pentru data de 22 martie la discuții directe în Comisia romanilor de pretutindeni din Senatul Romaniei.

Aceștia vor prezenta proiecte de legi în folosul românilor din diaspora și discuții referitoare la aplicarea unor legi deja existente dar foarte puțin mediatizate. Este pentru prima dată când se solicită și se aprobă prezența în Comisie, în Senat, a unei delegații din Italia pe această problematică.

Leontin Cojocea (stânga) și Ștefan Stănășel (dreapta) la una din întâlnirile organizate împreună


”Am considerat mai mult decat necesara solicitarea organizarii unei intalniri de lucru, tocmai pentru a putea prezenta si sustine personal atat propunerile facute, cat si o serie de alte problematici importante cu care ne confruntam atat ca cetateni romani in afara granitelor tarii noastre cat si ca organizatii de voluntariat pe teritoriu, in strainatate.”, ne-a declarat leontin Cojocea, președintele CASCRI – “Centro di Assistenza e Servizi dei Cittadini Romeni in Italia”.

”Consider aceasta prima intalnire de lucru, solicitata si aprobata de catre Comisia romanilor de pretutindeni din Senatul Romaniei, ce va avea loc in cursul zilei de marti 22 martie a.c. in sediul Parlamentului Romaniei, ca fiind un prim pas si o dovada clara a interesului nostru in instaurarea unui raport direct, a unui dialog direct, dar si a unei dezbateri constructive si a unei analize concrete de lucru.”, a completat leontin Cojocea.

Este pentru prima dată când români din mediul asociaționistic din Italia sunt primiți la discuții directe în Comisie. ”O initiativa pe care o pot defini ca fiind a unor membri ai unei societatii civile romanesti active din afara granitelor tarii noastre, nu mai putin importanta decat oricare alta initiativa politica adoptata pana in prezent, avand strict un caracter social si totodata ca grup tinta cetatenii romani atat din Romania cat si pe cei din afara granitelor tarii noastre. ”, ne-a mai declarat Cojocea.

Ce teme de dezbatere au fost solicitate

”Intalnirea de lucru solicitata si aprobata va avea ca teme de dezbatere: “Punerea in aplicare a prevederilor legale in vigoare, ca solutie a rezolvarii problematicilor cetatenilor romani din afara granitelor tarii” si “Propuneri legislative, in vederea imbunatatirii legislatiei actuale si a metodologiei de aplicare a acesteia”.

In vederea sustinerii delegatiei din Italia, formata din presedintele CASCRI, Leontin Cojocea si presedintele CNCRI, Stefan Stanasel , la intalnirea de lucru va participa alaturi si Aurora Martin, Consilier superior in Agenția Naționala pentru Egalitate de Șanse între Femei și Barbati (ANES), din cadrul Ministerului Muncii.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Un român de 25 de ani s-a sinucis la Treviso

Roma, s-a sinucis din cauza lipsei banilor. Avea 61 de ani

Comunitatea la nevoie se cunoaşte! Peste 120 de persoane au adus omagiu lui Claudiu Astanei