Pentru Ionica Raiciu, greul în familie îl duc femeile. La fel şi în societate: tocmai de aceea, românca a decis să înființeze o asociație care să reunească cât mai multe conaționale,aflate în Italia la muncă. Ideea de bază este ca membrele asociației să devină cât mai informate și să știe să-și ceară drepturile, acolo unde le sunt încălcate.
Ionica Raiciu are 52 de ani și este originară din Mangalia, județul Constanța. A absolvit liceul de matematică-fizică “ION NECULCE” – Bucuresti, secţia mecanică. În România a lucrat la I.C.P.G.A (Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Gospodărirea Apelor), secţia Baraje ca desenator tehnic. Are amintiri neplăcute din perioada comunistă, create de decesul soțului, care a murit tocmai din dorința de libertate, de a ajunge să trăiască într-o țară unde ”omul este respectat”. ”Este foarte greu să ai viaţă de emigrant. Eu am simţit asta pe pielea mea în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, pentru că în noiembrie 1988 am fugit din România, trecând Dunărea înot în cucerirea libertăţii şi democraţiei. Din păcate, România nu a reuşit să aibă nici acum, după 20 de ani de la revoluție.”
A reuşit să treacă doar ea Dunărea, soțul ei a murit. A cerut azil politic și a făcut cerere să emigreze în Canada. Nu i s-a aprobat să își ia și copiii din România și atunci s-a reîntors în țară. ”Mi s-a deschis dosar în tribunal, urma să primesc 6 luni la locul de muncă, dar a venit Revoluția”.
“Munceam, cu dicţionarul în mână”
Se consideră o femeie energică, pusă mereu pe treabă și ”mai tânără ca oricând”. Prima dată a venit în Italia în 2006, într-o zonă, Sicilia, unde ”parcă s-au adunat toate greutățile străinilor” și a cunoscut viața grea pe care o trăiesc în special femeile. ”Am venit în Italia în martie 2006, la prietena mea din copilărie, care lucra în Sicilia de 2-3 ani, într-un sătuc la nord de Acireale (Catania – Sicilia). Era aşa de mic şi uitat de lume, că mă miram cum de au ajuns românii şi acolo, dar mi-am dat seama că nevoile mari de acasă i-au împins să ajungă până şi acolo. După câtva timp, am început să lucrez şi eu în Acireale, să învăţ limba, să cunosc despre Italia şi poporul italian. Acolo nu aveam posibilitatea să fac cursuri de italiană, dar cu dicţionarul în mână, mă descurcam. Am lucrat timp de doi ani, perioadă în care am avut foarte multe probleme dar şi satisfacţii. Acolo am intrat practic în contact cu nevoile femeilor care au venit să muncească printre străini.”
O nouă viaţă în Italia
După doi ani petrecuți în Sicilia se întoarce în România. Revine în Italia, de astă dată urmându-și actualul soț. ”Ceea ce m-a determinat să mă stabilesc în Peninsulă este omul minunat pe care l-am întâlnit şi cu care m-am căsătorit în urmă cu un an. Locuim în Liguria, într-un mic orăşel, Lunigiana, pe malul râului Magra, la limita cu regiunea Toscana, o zonă foarte frumoasă, plină de artă şi cultură. Aici am întâlnit foarte mulţi români și mai ales multe românce venite la muncă.”
„Au început să-şi verse oful”
Contactul cu comunitatea românească din zona unde locuiește a venit imediat. Ionica consideră că este o persoană care știe să asculte și acolo unde poate, nu ezită să dea și sfaturi sau să ajute. Poveștile româncelor, presărate mai ales de probleme, au convins-o să înființeze o asociație care să reunească conaționalele sale.” Le întâlneam pe stradă, în piaţă şi în parcuri. Vorbeam cu ele, au început să-şi “verse oful” şi aşa am înţeles că au nevoie de ajutor. Aşa mi-a venit ideea de a crea această asociație, denumită ”Associazione Donne Rumene Lunigiana”, care să le reunească și pentru a putea să fac ceva pentru ele. De ce o asociație de femei? Pentru că sunt femeie! Pentru că femeile “duc greul”… greul casei, greul cu copii, greul cu bărbatul și în general greul vieţii!”
Am întrebat-o pe româncă despre obiectivele asociației. ”Obiectivul nostru principal este de a colabora cu instituţiile locale şi sindicatele, pentru a da o mână de ajutor concetățencelor noastre. Vrem să ne integrăm cât mai bine în societatea italiană, cu toate drepturile şi obligaţiile pe care le avem ca cetăţeni europeni.
Vrem să ne integrăm, nu să ne transformăm în ceva ce nu suntem, așa cum observăm că suntem percepuți în mare parte din presa italiană. Să ne integrăm, dar nu să ne asimilăm. Vrem să rămânem tot români. Sunt aşa de multe de făcut şi aş vrea să fac aşa de multe, dar de una simngură puterile sunt limitate. Aș vrea să ne reunim câtmai multe, să ne întâlnim cât mai des și fiecare să contribuie cu ce poate în a informa și a găsi soluții rezultate din experiența fiecăruia în Italia.”
Înființarea asociației nu a scăpat presei locale italiene. Cotidianul ”La Nazione” specifica în articolul dedicat înființării asociației că ”deși a fost înființată de puțin timp, asociația e reușit să adune 70 de adeziuni ale femeilor care locuiesc în zonă. Altele se vor alătura cu siguranță și pentru faptul că cea românească e comunitatea cea mai numeroasă din Val di Magra și Lunigiana.” Despre acest articol românca ne-a declarat: ”Am atras deja atenția presei locale, a autorităților și sper să fi intrat pe un drum bun. Entuziasmul nostru și experiența sindicală a soțului meu sunt garanții ale faptului că asociația nu a fost înființată fără folos pentru femeile care vor avea nevoie de noi.”
Andi Rădiu
Pentru relații:
Ionica Raiciu, cel. 346-6846421, mail: [email protected]
