Capitala rămâne şi astăzi, de Ziua Unirii, sub semnul protestelor. Mii de oameni sunt adunaţi deja Piaţa Victoriei, unde protestează împotriva puterii. Printre ei sunt foste cadre militare, membri ai sindicatelor din sănătate şi învăţământ, dar şi angajaţi ai companiilor feroviare. Organizatorii mitingului se aşteapta ca numărul participanţilor să ajunga la 10.000, pe parcursul zilei.
Protestul din Piaţa Victoriei a început la ora 11.30, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD), organizatorul protestului, anunţând că la mitingul şi marşul care au loc marţi participă 10.000 de persoane din Bucureşti şi din provincie.
Protestatarii scandează „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, „Singura soluţie, încă o revoluţie”, „Trăiască Ardealul, Moldova şi ţara Românească”, „Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim”, „Afară, afară cu javrele din ţară”, „România, trezeşte-te” şi au pancarte pe care scrie „Vrem alegeri libere”, „Nu vreţi dialog social? Aveţi proteste stradale”, „24 Ianuarie 1859 – Unirea năzuinţelor, 24 Ianuarie 2012 – Unirea suferinţelor”, „Nu ne-aţi ciuruit, ne- aţi jefuit”, „Breaking news: Igaş, operat de urgenţă la Viena de PROST TATă”, „Stop avansării în grad pe criterii politice”, „Rezervist în armata NATO am fost declarat vierme în România” (scris şi în engleză, franceză, germană), „Patria hoţilor este „mândră” de voi, hoţilor”, lângă mesaj fiind fotografii cu Roberta Anastase şi Sever Voinescu, „Oprea, ministru’ de carton”, „Lunetist, caut de lucru”.
Potrivit organizatorilor, mitingul a fost organizat în semn de solidaritate cu cei care protestează de aproape două săpămâni în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.
Băsescu evită mulţimea
Deşi mulţi sperau să-l vadă pe Traian Băsescu la Iaşi, preşedintele a preferat să posteze pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, un mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor. Ne cere tutror să fim conştienţi de răspunderea pe care o avem faţă de viitorul României. La rândul lui, premierul Emil Boc a avut propriul mesaj, de la tribuna Parlamentului, acolo unde a avut loc o şedinţă solemnă, prilejuită de sărbătorirea Unirii.
„România are nevoie, mai ales acum, de loialitatea noastră, de eficienţa şi responsabilitatea noastră, oriunde am fi. România este efortul nostru de a fi împreună în fiecare zi, solidari şi conştienţi de răspunderea pe care o avem faţă de viitor. Şi celebrăm împreună Unirea Principatelor şi să reflectăm la semnificaţia acestei zile în care înţelegem că România suntem fiecare dintre noi şi toţi laolaltă.
La Mulţi Ani!”, a scris preşedintele Băsescu.
Premierul a mers în Parlament, la şedinţa solemnă, pentru a adresa un mesaj de unitate.
„Uniţi, putem răzbi mai uşor! Dezbinaţi, pierdem în parte fiecare. Pierde ţara, pierde interesul naţional”, a spus Emil Boc.
Într-o sală pe jumătate goală, premierul le-a spus aleşilor puterii că dialogul este soluţia detensionarii situaţiei actuale din România.
„Cred că acest popor şi această clasă politică au resursele să pună în faţă unirea şi nu dezbinarea, să înlocuiască confruntarea cu competiţia, să înlocuiască ura cu dialogul. Asta nu înseamnă că oamenii care sunt în stradă nu au dreptate. Ei sunt nemulţumiţi pe bună dreptate. Nemulţumirile lor sunt produsul vremurilor şi a deciziilor pe care noi am fost obligaţi să le luăm. Nu sunt soluţii financiare peste noapte care să permită creşteri de salarii, pensii sau indemnizaţii”, a mai spus Boc.
Opoziţia, la Iaşi
În timp ce Puterea s-a reunit în Parlament pentru şedinţa solemnă, Opoziţia nu a participat. Astfel, parlamentarii Opoziţiei au fost astăzi în teritoriu, inclusiv liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, care s-au aflat la Iaşi. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, în conferinţă de presă la Iaşi, a reamintit că acum un an, tot la iaşi, el şi Ponta au anunţat constituirea USL.
„După un an suntem aici, şi vom fi aici şi la anul şi vom fi aici şi în anii viitori, tot mai puternici. Misiunea noastră nu e să schimbăm actuala putere, ci să conducem România înapoi spre normalitate”, spune el. „Totuşi, nu putem repara peste noapte ce a stricat PDL în toţi aceşti ani”.
Antonescu a făcut un apel la unitate, dar a precizat: „nu vrem să-i unim pe cei care batjocoresc cu cei batjocoriti, pe cei care fură cu cei care sunt furaţi”. „La un anişor de la înfiinţarea USL, spun că, pe cât ne-a stat în putinţă, ne-am făcut datoria”.
La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat în cadru conferinţei de presă de la Iaşi: „Trebui să avem cât mai curând alegeri prin care să ne întoarcem la oameni”.
Nu se pune problema ca de la 1 februarie să ne ducem la Parlament şi ne încasăm salariile şi să stăm alături de Roberta Anastase şi de cei care susţin guvernul Boc, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Avem însă şi responsabilitatea să le spunem oamenilor ce facem după ce acest guvern nu va mai fi în funcţie. Nu o viaţă mai bună, pentru că o viaţă mai bună nu se poate de a doua zi, dar măcar să aibă speranţă”. Liderii USL nu au luat cuvântul în Piaţă, dar au ţinut o conferinţă de presă după încheierea manifestărilor.
Piaţa Unirii din Iaşi s-a umplut. Discursul prefectului, ca reprezentant al Guvernului, a fost acoperit de huiduieli, iar consilierul prezidenţial Iulian Chifu a fost la rândul spu huiduit când a depus o coroană din partea Adminstraţiei Prezidenţiale.