A opta zi de proteste în Piaţa Universităţii din Bucureşti a fost deschisă de un bărbat care, înfăşurat cu steagul României, protesta de unul singur, supravegheat însă de jandarmi. Alte persoane i s-au alăturat în jurul orei 12, iar la ora 13 grupul de protestatari număra circa 100 de persoane.
La ora 14:20, circa 150 de persoane erau prezente în piaţă, mulţi purtând pancarte şi celebrul steag decupat în mijloc, simbol al Revoluţiei din decembrie 1989. Ca şi în zilele precedente, principalul vizat, judecând după mesajele de pe pancarte, este preşedintele Traian Băsescu.
Proteste au fost anunţate pentru astăzi şi în majoritatea celorlalte oraşe mari din ţară,unde, serile trecute, numărul protestatarilor a variat între 200 şi 1.000 de persoane. Totuşi, lumea a ieşit în stradă şi în oraşe mai mici şi chiar şi în comune. Este de remarcat protestul numeros de la Lugoj, dar şi acţiunea de la Târnăveni, o comună din judeţul Mureş.
Asociaţia Suporterilor Români va continua protestele, se arată înt-un comunicat. „Dorim să mulţumim celor 1.000 de minţi libere care au ales să vină alături de noi, în zona Fântânii din Piaţă, pentru a da glas nemulţumirilor care ne frământă pe toţi, ca popor. Fără tăgadă, am demonstrat, pentru toţi cei prezenţi şi pentru majoritatea presei care nu este aservita anumitor interese obscurantiste, că suporterii nu sunt o masă amorfă şi că ideile noastre, redate prin viu grai sau mesaje, au fost exprimate VIRULENT ÎNSĂ NU VIOLENT”, se arată în comunicat, după care se adaugă că Asociaţia va protesta din nou, pentru „viitorul tinerilor români”. Suporterii au adăugat că, joi, au părăsit Piaţa înainte de începerea violenţelor.
Profesorii, în Piaţa Universităţii: Vai de tine Românie/ Condusă de mitocani, de slugoi şi hoţomani
Profesorii care au pichetat sediul Ministerului Educaţiei au ajuns în Piaţa Universităţii, în grupuri mici, fără a bloca traficul şi fără însemnele federaţiilor sindicale din care fac parte, subliniind că pe 6 februarie toate cadrele didactice participă la un referendum pentru grevă generală.
Protestatarii au plecat de la Ministerul Educaţiei în Piaţa Universităţii doar cu pancarte, fără însemnele federaţiilor sindicale din care fac parte şi fără a bloca traficul, aşa cum au fost sfătuiţi de jandarmi. Ei cer, alături de toţi protestatarii, alegeri anticipate şi demisia întregului Guvern. „Mergem în Piaţa Universităţii pentru că ne pasă, vrem să fim respectaţi, să trăim într-un stat de drept, să avem o viaţă mai bună pentru copiii noştri”, spun profesorii.
Profesorii sunt sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei „Spiru Haret” şi Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN). „Vai de tine Românie/ Stat de drept în agonie/ Condusă de mitocani, de slugoi şi hoţomani/ Noi avem nevoi/ Viermii sunteţi voi/ Aţi tot furat/ Nu v-aţi săturat?”, „Suntem profesori şi dorim să educăm, nu să cerşim”, sunt alte mesaje afişate de protestatari pe pancarte. Sindicaliştii au adus mai multe baneere cu imagini, una dintre ele înfăţişându-l pe Boc cu coasa adresându-se Morţii: „Vezi cucoană? aşa se face”, sau alta care îi arată pe Boc şi pe Funeriu care sapă mormântul unde pun sicriul pe care scrie „Învăţământul”, iar Băsescu le spune „Mai cu spor, mai cu spor”.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că în 2012 nu se acordă nici o majorare a salariilor personalului din învăţământ, astfel încât nu se poate recupera reducerea cu 25 la sută a salariilor, operată în baza Legii nr. 118/2010. Profesorii nu sunt de acord cu eşalonarea plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, până în anul 2016.