in

Voltaj s-a calificat în finala Eurovision: „Cânt cu gândul la românii din străinătate şi la copiii lor”

Trupa Voltaj, reprezentanta României la Eurovision 2015, a trecut cu bine de semifinală şi va evolua în marea finală a concursului cântecului european, ce se va desfăşura pe 23 mai, la Viena. Călin Goia, solistul formaţiei, a mărturisit că este încântat că a reuşit să-i facă fericiţi pe români, dar mai ales pentru că au sensibilizat foarte mulţi oameni cu mesajul piesei „All over again/ De la capăt“.

Trupa Voltaj, formată din Călin Goia (voce), Oliver Sterian (tobe), Valeriu Ionescu (bas), Gabi Constantin (chitară), Adrian Cristescu (clape), a trecut mai departe alături de Albania, Armenia, Rusia, Ungaria, Grecia, Estonia, Georgia, Serbia şi Belgia. În schimb, Moldova, reprezentată de ucraineanul Eduard Romanyuta, nu a trecut de prima semifinală Eurovision 2015.

„Mesajul nostru merge mai departe!“

„Simt că mi s-a luat o piatră de pe suflet! Sunt încântat că am reuşit să facem fericiţi atâţia români, pe care i-am simţit alături de noi în fiecare secundă din cele trei minute de pe scena de la Stadthalle. Dar, mai ales, sunt fericit că mesajul nostru merge mai departe şi că tot mai mulţi oameni sunt sensibilizaţi la problema copiilor care cresc cu gândul la părinţii lor, plecaţi la muncă departe de ei. Lor le este dedicată participarea noastră la Eurovision şi tot lor le datorăm reuşita din această seară“, a declarat Călin Goia după anunţarea rezultatelor semifinalei Eurovision 2015.

Piesă pentru „copiii singuri acasă”

Piesa cu care a concurat trupa Voltaj, „De la capăt/ All Over Again” face parte dintr-o campanie care trage un semnal de alarmă asupra situaţiei tuturor copiilor lăsaţi în urmă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. „E imperativ să rezolvăm această problemă, situaţia trebuie rezolvată imediat. Suntem parte a Europei. E minunat că putem împărtăşi acest mesaj cu voi”, a declarat Calin Goia, în conferinţa de presă susţinută după semifinală, care a adăugat că situaţia copiilor care cresc fără părinţi nu este doar una românească. „Duminică, pe covorul roşu, am vorbit cu un polonez care mi-a spus că sunt 2 milioane de polonezi care lucrează în străinătate. Am început să plâng. Nu e doar problema noastră”, a adăugat solistul trupei Voltaj.

Românii din străinătate pot face diferenţa

Trupa Voltaj va evolua în a doua jumătate a finalei din 23 mai, potrivit tragerii la sorţi. Singurii care îi pot vota în finală pe reprezentanţii ţării noastre sunt românii din străinătate şi fanii trupei din alte ţări.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Paula Seling şi Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014 cu piesa „Miracle”, ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ce am lăsat și ce am găsit: update despre România

Întreţinerea unui câine în Italia: 1700 de euro!