in

Viorica Dăncilă este candidatul PSD la Cotroceni

Biroul Permanent al PSD a decis astăzi, cu doar două voturi împotrivă, să o desemneze pe Viorica Dăncilă drept candidat al partidului la alegerile prezidențiale. Dăncilă va trebui validată și de către Comitetul Executiv, iar pe 3 august, de Congresul PSD. Dăncilă a rămas singurul candidat pentru desemnarea ca prezidențiabil, după ce Gabriela Firea a anunțat că se retrage din cursă, în urma lipsei de susținere în rândul baronilor locali.

Gabriela Firea s-a declarat uimită că PSD nu o dorește la prezidențiale: ”Aşa cum în viaţa personală dragoste cu de-a sila nu se poate, eu am vrut să fac un bine partidului – sau eu aşa am considerat că e bine pentru partid. Dacă colegii mei, în majoritate covârşitoare, nu consideră că această cale e potrivită pentru ei şi doresc o altă variantă, nu pot decât să accept votul. Sau poate nu se va ajunge neapărat la vot. (…) Eu voi spune colegilor mei cum am văzut şi cum văd lucrurile şi care sunt atuurile mele, pentru a deveni candidatul la alegerile prezidenţiale ale PSD. Fireşte, ideal ar fi fost să avem o alianţă cu ALDE şi Pro România. Înţeleg din negocierile care s-au purtat ieri că aceasta nu este posibilă, ce puţin pentru primul tur. Poate, eventual, pentru al doilea tur. Eu nu pot să impun ceva colegilor mei. Nu ştiu, poate va veni vreodată şi vremea mea, să spunem. Normal este să respect decizia colegilor”.

Cei care au votat împotriva Vioricăi Dăncilă sunt Paul Stănescu, liderul PSD Olt, și Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui.

Inițial, își anunțaseră înscrierea în competiția internă pentru prezidențiale: secretarul general al PSD Mihai Fifor, președintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, deputatul Liviu Pleșoianu și senatorul Șerban Nicolae. Eugen Teodorovici și Mihai Fifor s-au retras, însă, din cursa internă.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Grevă națională în Italia, sunt preconizate perturbări puternice, îndeosebi la nivelul transportului feroviar, maritim și public local

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind votul anticipat şi prin corespondenţă pentru românii din diaspora