Menu
in

VIDEO – Șeful PSD DIASPORA tremură de frica refugiaților: „Dacă cineva pune o bombă?”

Criza refugiaţilor a stârnit o serie de reacţii oficiale în legătură cu modul în care Europa şi implicit fiecare ţară în parte ar trebui să abordeze această problemă. Şeful PSD Diaspora, Cătălin Rădulescu, are o poziţie tranşantă pe acest subiect – România nu trebuie să accepte nici măcar un refugiat.

„Suntem într-o ţară sigură şi nu vreau să ne transformăm într-o ţară nesigură. Nu am înţeles de ce ţările bogate arabe, pentru ca ei sunt arabi, nu îi primesc. De ce trebuie ca arabii să vină la noi? Sunt alte culturi, noi respectăm cultura lor, dar să stea acolo la ei, noi avem altă cultură. Păi de ce să stau eu să îmi fie frică cu copilul meu că stă într-un loc aglomerat şi cineva pune o bombă, cum s-a întâmplat peste tot”, a declarat, pentru gândul.info, Cătălin Rădulescu.

Mulţi dintre refugiaţi au „ceasuri bune la mână, ştiu limba engleză”, ceea ce poate însemna că sunt terorişti infiltraţi în aceste grupuri.

„Din ce am văzut nu sunt oameni pentru că cheltuiesc foarte mulţi bani ca să ajungă la noi, deci asta nu înseamnă că sunt oamenii ăia amărâţi care fug de nevoi, deci sunt oameni bine organizaţi, care sunt conduşi de nişte lideri. Uitaţi-vă la ei că sunt cu ceasuri bune la mână, ştiu limba engleză, aţi văzut marea majoritate că îi vedeţi şi atunci mie îmi dă foarte mult de gândit. Asta înseamnă că sunt oameni infiltraţi, terorişti în aceste grupuri.

Eu nu vreau ca în ţara mea, eu nu vreau să fiu părtaş Doamne fereşte la un eveniment de genul ăsta în România. Dacă din ăştia 1.500 de refugiaţi, 300 sunt terorişti, o sută sau cincizeci, ce facem? Eu întreb aşa, nu ştiu. Eu sunt împotrivă, să nu vină nici măcar unul, am spus şi în Biroul Permanent, şi la grupuri. Să stea în ţările lor, nu să vină în Europa”, a atras atenţia Cătălin Rădulescu.

Cătălin Rădulescu susţine că şi preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a fost de acord cu el în proporţie de „90%”.

„Şi dânsul a spus că nu înţelege vocile din România, în diferite locuri şi diferite ministere să fim umani, să primim, să facem, şamd. Probabil că ei habar nu au ce poate să însemne o chestiune de genul acesta. Frica mea este asta: ISIS-ul aţi văzut că sunt nişte fundamentalişti aberanţi, nu au niciun fel de normă de viaţă şi de conduită, taie capuri, taie gâturi, aţi văzut ce se întâmplă. Nu vreau ca în ţara mea să se întâmple asemenea lucruri. Trebuie luate măsuri de precauţie.”

Românii din diaspora vs refugiaţi

„Sunt categoric împotriva acceptării acestor migranţi în România. Am motivat şi de ce, am spus că ar trebui să ne preocupe să aducem românii din diaspora acasă, să ne preocupe să le creăm condiţii de muncă în ţară, românii din Ucraina care anul trecut au plecat în război şi noi nu am ţinut cont de dorinţele mamelor să-i aducem în România să nu moară în războaie, românii din Valea Timocului să-i ajutăm să-şi ia individual cetăţenia română. Dacă rezolvăm toate chestiunile acestea, discutăm de acceptarea unui număr de migranţi.

Eu am spus că îmi dau demisia din funcţia de PSD Diaspora în condiţiile în care noi vom accepta ca să vină nu ştiu câte mii de oameni, musulmani, deci fundamentalişti. Am spus-o foarte clar, eu nu îmi asum, deci nu vreau să îmi asum şi nu vreau să fac parte din grupul care la un moment dat să asiste la acte teroriste în România, pentru că eu sunt român. Din ce am văzut, ISIS a ameninţat în fiecare zi că trimite sute de mii de oameni, migranţi, spre ţările din Europa, am văzut foarte clar ce înseamnă terorismul în anumite ţări. Nu vreau să ajungem şi noi, asta am spus astăzi în partid, în situaţia în care în metrou să se întâmple nenorocirea care s-a întâmplat în Marea Britanie sau în trenuri sau în pieţele mari, să ne moară copiii”, a subliniat Cătălin Rădulescu.

Constituţia nu acceptă primirea unui grup mare de oameni

„Ştiţi ce înseamnă cheltuiala statului român, am cuantificat-o noi? Serviciile secrete, în speţă SRI-ul sau SIE, trebuie ca lângă fiecare om din ăsta potenţial, că nu ştii cine este, să pună doi – trei care să îi urmărească non stop. Gândiţi-vă la cheltuieli, păi nu cheltuim mai bine pentru românii noştri sau avem atât de mulţi bani încât să cheltuim pentru alţii. Avem o Constituţie, respectăm Constituţia României sau nu?

Nu înseamnă că dacă suntem membri ai UE, prioritatea în fiecare ţară o reprezintă Constituţia şi apoi faptul că eşti membru într-o coaliţie sau comunitate. Noi avem o Constituţie care împiedică ca la noi în ţară să vină grupuri mari de populaţie de oameni. Mai respectăm Constituţia României? Care este mai importantă pentru poporul român: Constituţia sau faptul că suntem membru UE”, a afirmat şeful PSD Diaspora.

Social-democratul este de părere că ţara noastră nu ar trebui să copieze modelul german sau francez, ci pe cel polonez sau ceh.

„De ce vorbim despre Germania, de ce nu vorbim despre Cehia, Polonia, Slovacia, care au spus categoric că nu vor să îi primească? Noi de partea cui ne situăm? De ce popoarele astea, care sunt mai aproape, că am plecat toţi din blocul socialist, adică vrem şi noi asasinate ca în Franţa, să se întâmple ca în metroul din Marea Britanie sau că în trenuri din Spania şi Italia? Dacă asta vrem, înseamnă că suntem nebuni la cap. De ce trebuie să acceptăm aşa ceva”, a concluzionat liderul PSD Diaspora.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version