„Sunt domenii în care vom face restructurări şi vom păstra regula de blocare a angajării în diverse structuri ministeriale sau administraţie, şi sunt domenii, şi preşedintele mi-a dat dreptate, la sănătate şi educaţie, unde trebuie să deblocăm posturi. Acum avem 1.200.000 de bugetari, şi în mod sigur nu va creşte acest număr, în mod sigur vom scădea din anumite domenii şi vom compensa la sănatate sau la educaţie”, a precizat premierul Victor Ponta.
În acelaşi timp, Ponta anunţă o scadere a TVA-ului la pâine, începând cu luna iulie.
„TVA-ul de 24 nu se pune problema să crească, se pune problema să scadă. O să facem un prim experiment cu pâinea, cu TVA-ul scăzut”, a spus primul-ministru, adugând că această măsură s-ar putea aplica începând cu semestrul al doilea.
Şi veştile bune nu se opresc aici. De anul viitor, premierul promite şi o reducere a contribuţiilor la asigurările sociale.
„Noi am rămas la cota unică de 16 la sută şi aici este meritul colegilor liberali. Nu am crescut cu absolut nimic contribuţiile de asigurări sociale, ba chiar mai mult, ca prim obiectiv, dacă reuşim anul viitor vom umbla la CAS-uri”, a susţinut Victor Ponta.
200.000 de bugetari sacrificaţi de Boc
Măsurile de austeritate introduse în anul 2010 de Guvernul Boc au redus numărul salariaţilor statului de la 1,4 milioane de persoane la 1,2 milioane. Angajaţii din sectorul privat sunt mai mulţi, 3,5 milioane de persoane, dar insuficienţi pentru cât de multe persoane susţin prin contribuţiile lor. Din impozitele lor sunt plătite şi salarii pentru bugetari, dar şi pensii pentru 5,3 milioane de persoane.
Băsescu: Trebuie continuată slăbirea omului gras
Preşedintele Traian Băsescu a făcut, recent, un bilanţ al crizei, afirmând că măsurile de austeritate luate au dat rezultate, însă că unele dintre acestea trebuie continuate, precum cele de ajustare a personalului bugetar „astfel incât să nu avem sectoare care să sufere de lipsă de personal, in timp ce multe alte sectoare incă au excedent”.
„Au criticat mulţi ordonanţa conform căreia, la fiecare 7 oameni care pleacă din sistem se angajează unul, le dau dreptate, doar că ce argumentau ei la TV nu se potrivea cu realitatea noastră economică. Se pare că a venit momentul unei ajustări fine: sunt spitale în care nu mai avem personal, ar trebui făcute angajări şi încă avem multe zone in administraţia publică centrală şi locală care sunt excedentare din punct de veere al personalului. Să continue procesul de reducere, de slăbire a omului gras şi de ajustare a personalului astfel încât să nu avem sectoare care să sufere de lipsă de personal in timp ce multe alte sectoare incă au excedent în zona bugetară”, a declarat Băsescu.