Potrivit unui studiu prezentat de Repatriot, 56% dintre românii din diaspora vor să investească în România, prezentată ca țara tuturor posibilităților, lăsând la o parte corupția și birocrația.
Iată situația de pe teren, descrisă de Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA). Această organizație trage un semnal de alarmă cu privire la situația actuală din domeniu, publicând rezultatele mai multor studii.
Astfel, 60% dintre restaurantele, barurile și cafenelele din România dau faliment în primele 9 luni de la deschidere, iar 80% în primii 5 ani de funcționare. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât românii sunt pe ultimul loc în clasamentul european al cheltuielilor la restaurante sau cafenele, ca procent din veniturile unei gospodării. Potrivit Eurostat, românii cheltuie doar 1,1% din venituri la restaurante sau cafenele, în timp ce spaniolii alocă 14,6%. Media UE este de 6,8%.
În plus, economia românească se îndreaptă către o criză acută de personal calificat, iar industria HORECA (hoteluri, restaurante si catering) este printre cele mai afectate sectoare.
Potrivit HORA, principala cauză pentru această întreagă situație o reprezintă lipsa educației și profesionalizării din industrie, care influențează în mod direct politicile de personal și managementul business-urilor.
”Să înțelegem o dată pentru totdeauna că nu mai putem face lucrurile după ureche! Educația și formarea continuă reprezintă singura soluție sustenabilă de a rezolva problema lipsei de personal calificat din industrie și a combate managementul defectuos. Înainte să dăm vina pe cauzele externe, să ne întrebăm dacă am făcut tot ce ține de noi să ne asigurăm succesul”, arată Dragoș Petrescu, președinte HORA.
Se pleacă din România ca în timp de război, diaspora are parte doar de vorbe goale, de tip Repatriot