in

Un sfert dintre pensionarii români trăiesc cu puţin peste 100 de euro pe lună. Cea mai mare pensie depăşeşte 16.000 euro

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat de curând că punctul de pensie va crește de la 1 ianuarie 2022. Recent, premierul Florin Cîţu declarase că România nu şi-a permis în 2020 şi nu îşi permite nici în acest an o majorare a pensiilor cu 40% şi că Guvernul va creşte pensiile în baza calendarului pe care şi l-a asumat.

El a făcut aceste precizări în contextul în care judecătorii CCR au declarat constituțională Legea prin care se majorează cu 40% punctul de pensie.

De asemenea, ministrul Muncii Raluca Turcan a subliniat faptul că impactul bugetar al aplicării acestei legi ar fi de aproximativ 138 de miliarde de lei pe an – sumă care nu poate fi suportată, deocamdată, de la buget.

Însă dincolo de calculele guvernanţilor, realitatea din teren este foarte tristă. Aproape un sfert dintre pensionarii României, trăiesc de pe o zi pe alta.

Pensia medie în România este de 1.300 de lei, adică aproape 270 euro. Ce înseamnă pensionar care trăiește de pe o zi pe alta? Înseamnă că are o pensie mai mică cu 60% față de medie. Adică 520 de lei, mai puţin de 110 euro.

23% din cei cinci milioane de pensionari ai României trăiesc cu această pensie în fiecare lună. Iar alţi 900.000 de pensionari sunt plătiți cu 800 de lei, 165 de euro pe lună.

Pe de altă parte, în România sunt și pensii de 41.000 de lei, de 50.00 de lei, de 18.000 de lei lunar, conform declaraţiilor ministrului Muncii, Raluca Turcan. Cea mai mare pensie ajunge la 78.634 de lei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Delir rasist la Lecco, un controlor de bilete umilește o străină: „În țara ta îți taie mâinile”

diana sosoaca exclusa

Diana Șoșoacă a fost dată afară din AUR:«Este colerică şi se crede Mântuitorul lumii»