Explozia numărului de noi îmbolnăviri cu Covid-19 în România a adus un val de reacții din partea specialiștilor. Dr. Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca spune că dacă sistemul românesc de sănătate va ajunge să fie copleșit de prea multe cazuri de coronavirus, atunci „vom asista la tragedia italiană”. Grav este însă, că sistemul românesc nu va putea răspunde la fel ca ce cel italian.
Medicul spune că este frustrant să-i audă pe politicieni cum își dau cu părerea despre medicină, dar că trebuie ca oamenii din cele două domenii să lucreze împreună.
„Ca profesioniști în sănătate nu putem decât să analizăm pandemia de coronavirus, să elaborăm anumite măsuri și să le înaintăm lor pentru a fi puse într-o formă juridică, care să fie și constituțională și în concordanță cu legislația românească”, a subliniat dr. Radu Țincu la Digi24.
„Oamenii politici trebuie să înțeleagă că pandemia nu ține cont de disputa politică și își va continua cursul firesc. Dacă nu reușim să ne ținem după pandemie și să emitem aceste acte normative atunci când mai produc un efect, e posibil să le emitem ulterior degeaba. În absența unui vaccin, singura posibilitate de a ține sub control pandemia e reprezentată de cele 3 măsuri simple, unele de bun simț: a nu sta îngrămădiți, a purta masca și a avea o igienă riguroasă a mâinilor. În absența acestor măsuri, pandemia evoluează”, a mai spus el.
Radu Țincu a precizat că „sistemul nu e în colaps și nici nu ne dorim. Dacă va fi în colaps, vom asista la tragedia italiană, dar aceea în care sistemul de sănătate publică nu poate răspunde ca cel italian”.
„Scenariul de coșmar e legat de secțiile de terapie intensivă. În Italia, o mare parte din procentul de mortalitate nu a fost generată de agresivitatea virusului, a fost determinată de incapacitatea secțiilor ATI de a acorda asistență pacienților în stare gravă”, a completat medicul.
„Un pacient care ajunge în ATI are un procent de mortalitate de peste 75-80%. Ai nevoie de terapie intensivă, super eficientă, de un personal medical antrenat, odihnit. Toți colegii lucrează la foc continuu, au obosit, sunt epuizați. A venit perioada de vară în care nu pot folosi aerul condiționat, pentru că nu știm cu siguranță dacă transmit sau nu virusul și stau 3-4 ore în combinezoane”, a mai spus medicul Tincu.