Menu
in

Un italian a cumpărat în leasing din România mașini în valoare de peste 2 milioane de euro, apoi le-a modificat seria de şaşiu şi le-a vândut

Procurorii din DNA Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Signorelli Sandro, cetăţean italian, aflat în stare de deţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. Dosarul se va judeca la Tribunalul Braşov. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada iunie 2007 – noiembrie 2008, inculpatul Signorelli Sandro, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, împreună cu Gattuso Antonino şi Surcel Florica, a indus în eroare reprezentanţii unei instituţii financiare nebancare cu ocazia încheierii a 19 contracte de leasing ce aveau ca obiect autovehicule sau utilaje, în valoare de 2.421.348,94 euro, scrie adevarul.ro.
Concret, cele trei persoane au înaintat instituţiei respective mai multe documente falsificate (balanţe, bilanţuri, conturi de profit şi pierdere), din care rezulta că societatea pe care o administrau a avut anterior activitate comercială şi în perioada încheierii contractelor a încasat venituri, derulând relaţii comerciale prospere“. După ce a cumpărat autoturismele, alături de cei doi complici, le-a modificat seria de şaşiu şi le-a vândut.

De asemenea nu a mai plătit firmei de leasing contravaloarea maşinilor. „Bunurile achiziţionate în urma acestor demersuri au fost înstrăinate prin manopere frauduloase (modificarea seriilor de şasiu) înainte de achitarea lor integrală. Instituţia financiară nebancară s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.622.474 euro TVA inclus, reprezentând valoarea capitalului rămas de plată şi 1.796.833,44 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neîncasate“ se mai arată în comunicatul procurorilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version