O tânără de 18 ani dintr-un sat din apropierea comunei vasluiene Văleni, localitate care şi-a câştigat renumele de cea mai violentă din judeţ, a trăit, în 10 noiembrie 2014, un coşmar cât un blestem pe viaţă. Şapte tineri din comună au sechestrat-o şi au violat-o, timp de trei ore, până când fata a rămas inconştientă.
Burada Silviu (21 ani), Avadanei Silviu (22 ani), Bolboceanu Petrică (23 ani), Burlacu Paul Andrei (28 ani), Surleac Ioan (20 ani), Rotaru Alin Dumitru (18 ani) şi Boicu Ionuţ Bogdan (21 ani). Ei sunt „eroii” din Văleni care au violat o elevă navetistă, batjocorind-o ore în şir până la leşin.
Halucinanta faptă a celor şapte brute este privită de cei mai mulţi dintre sătenii din Văleni ca „o greşeală a tinereţii”, iar cea pusă la zid, acuzată şi batjocorită în continuare de comunitate, în frunte cu violatorii şi rudele lor, este tânăra.
Violul care a scandalizat toată ţara
Adolescenta din Muntenii de Sus, un sat situat la cinci kilometri de municipiul Vaslui, făcea naveta la un liceu din oraş, mergând la cursuri, asemenea celorlalţi copii din comună, cu autobuzul. Învăţa după-amiaza, iar seara pleca spre casă cu autobuzul de la ora 18.30. Niciodată familia nu s-a gândit că fetei i s-ar putea întâmpla ceva rău, mama acesteia, angajată la o instituţie publică din municipiul Vaslui, facând la rândul ei naveta de ani de zile. Pe 10 noiembrie 2014, întâmplarea a făcut ca eleva să termine cursurile cu o oră mai devreme. Având de aşteptat în staţia de autobuz până la ora 18.30, s-a oprit pe o bancă în parc. La un moment dat, în zonă a apărut Silviu Burada, tânărul din Văleni care se ştia cu adolescenta, fiind amici în trecut. Acesta era însoţit de Paul Burlacu. Aflând că merge la autobuzul de 18.30, Burada s-a oferit să o conducă el spre casă cu maşina, motivând că în acelaşi drum, comuna Văleni fiind învecinat cu Muntenii de Sus.
Eleva a acceptat, fără să bănuiască vreo clipă că tânărul de 21 ani ar avea alte intenţii. În momentul în care a ajuns la Munteni şi a observat că tânărul continuă cursa, fata i-a cerut să oprească pentru a putea coborî. Atunci, Burada i-a spus că îşi va conduce mai întâi prietenul acasă, pe Paul Burlacu, şi apoi o va duce pe ea acasă. În realitate însă, eleva a fost dusă pe un câmp pe raza comunei Văleni. Ovidiu Burada şi-a convocat prin telefon alţi patru prieteni, pe Silviu Avădanei, Petrică Burlacu, Ionuţ Boicu şi Rotaru Alin. Burada a fost cel care a dezbrăcat victima. A lăsat-o în pielea goală şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale. El a fost primul care a abuzat-o.
„Am început să plâng, iar el a început să ţipe la mine. L-am rugat să mă ducă acasă, însă a spus că nu voi pleca de acolo până nu voi întreţine relaţii sexuale cu toţi”, a declarat eleva în faţa anchetatorilor.
Violată până la leşin
După ce a violat adolescenta în apropierea maşinii, Burada a pasat victima celei de-a doua brute care aştepta la rând, Silviu Avadanei. În pielea goala, în mijlocul unui şes pustiu, victima a fost îngenunchiată la propriu. Plângând, fata l-a implorat să îşi facă milă şi să o ducă acasă. Însă Avadanei a continuat orgia.
„Avadanei Silviu m-a trântit în genunchi şi m-a obligat să-i facă sex oral. Apoi, cu forţa, am întreţinut relaţii sexuale normale şi anale, până mi-am pierdut cunoştinţa”, le-a declarat victima anchetatorilor.
Acuzând-o că joacă teatru, indivizii au stropit-o cu alcool. După ce şi-a revenit, victima, plângând, i-a cerut lui Burada să o ducă acasă, însă acesta i-a replicat, din nou, că nu va pleca până când nu va întreţine relaţii sexuale cu toţi prietenii săi. Rând pe rând, indivizii au batjocorit-o şi umilit-o. La un moment dat, adolescenta a fost urcată în maşină. A crezut că va fi dusă acasă, însă planul indivizilor nu se terminase. Au transportat-o pe un alt câmp, pe raza localităţii Moara Domnească, unde a fost chemat şi cel de-al şaptelea violator, Ioan Surleac. Dezbracată din nou de haine, victima a fost violată atât de Surleac, cât şi de ceilalţi.
„Am leşinat din nou, iar Burada, bruscandu-mă, mi-a spus că, dacă voi mai juca teatru, mă va bate”, a mărturisit eleva în faţa anchetatorilor.
Părinţii, disperaţi
Îngrijoraţi că fiica lor, care nu obişnuia să întârzie niciodată, nu mai ajunge acasă, părinţii au sunat-o de nu mai puţin de 60 de ori în cele trei ore, în care a fost violată. De asemenea, au sunat la 112, anunţând dispariţia. Poliţiştii nu au mai apucat să facă vreun demers. „În jurul orei 22.30, tinerii au condus victima la domiciliul său şi i-au recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Ajunsă acasă, fata a relatat părinţilor, care au sesizat poliţiştii prin apel la numărul de urgenţă 112 despre faptul că fiica lor a fost victima unui viol, fiind agresată sexual de şapte tineri. De asemenea, a fost solicitată şi o ambulanţă, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru îngrijiri medicale”, a precizat comisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Eliberaţi după cinci luni de arest
Pe 12 noiembrie 2014, toţi cei şapte autori au fost arestaţi preventiv, deşi încă de la început cu toţii au susţinut că victima ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale. Ulterior, după ce au fost trimişi în judecată pentru viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, trei dintre violatori şi-au recunoscut faptele.
Recunoaşterea avea să le aducă la toţi trei libertatea chiar înainte de Paşte. Magistraţii Judecătoriei Vaslui au dispus plasarea în arest la domiciliu a celor trei. Decizia incredibilă, în cazul unei infracţiuni de o asemenea gravitate, nu a fost contestată de procurori. După o săptămâna, şi ceilalţi patru violatori au fost puşi în libertate de Tribunalul Vaslui. Astfel, toţi cei şapte au ieşit din arest după doar cinci luni. Decizia a bulversat victima, iar consătenilor celor şapte violatori le-a întărit convingerea că aceştia sunt nevinovaţi, pentru ei eliberarea din arest şi o decizie condamnare fiind acelaşi lucru.
"Fata este de vină, a distru şapte familii"
În ciuda faptului că trei dintre cei şapte tineri şi-au recunoscut fapta, în satul lor, victima este cea pusă la zid, fiind acuzată că a instigat la viol şi că aşa a „distrus şapte familii de gospodari”. Apropiaţii şi rudele violatorilor au duc o campanie de denigrare a victimei pentru a-i creiona aspectul unei fete cu o moralitate îndoielnică. În mediul online, au fost demarate campanii de susţinere a violatorilor, apropiaţii acestora susţinând că victima a avut parte de sex surpriză şi nu a fost violată, motiv pentru care ei cer ca prietenii lor să nu fie pedepsiţi pentru cinci minute de plăcere.
Românii cer dreptate pentru tânără
Şi, totuşi, fata din Vaslui, blamată de patea bolnavă a societăţii în care trăieşte, nu e singură. Români din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate, scandalizaţi de situaţie, i-au trimis fetei mesaje de încurajare şi au semnat o petiţie online pentru pedepsirea violatorilor. Petiția, intitulată „Cerem arestarea celor 7 băieți violatori din Vaslui", a strâns, în numai câteva zile de la lansare, peste o sută de mii de semnături, şi în fiecare oră numărul celor care cer dreptate pentru victimă creşte.
În plus, în mass-media şi pe reţelele de socializare au fost demarate mai multe campanii de susţinere a victimei. Modul în care au acționat judecătorii vasluieni în cazul violului în grup comis anul trecut, dar și atitudinea rudelor violatorilor față de victimă au stârnit o reacție de revoltă fără precedent în societatea românească.