Menu
in

Tensiuni în Valea Jiului. 5.000 de mineri au blocat intrarea în Petroşani: „Nu ne provocaţi că o să regretaţi”

Peste 5.000 de mineri au blocat, astăzi, intrarea în municipiul Petroşani, pe DN 66, în zona Livezeni, coloana de manifestanţi fiind oprită de liderii de sindicat care nu le permit să intre în Defileul Jiului, în faţa manifestanţilor fiind şi jandarmi. Minerii din Valea Jiului au intrat în cea de-a patra zi de proteste. Asta după ce negocierile cu reprezentanţii Ministerulrui Economiei s-au încheiat fără niciun rezultat. Ortacii s-au adunat în faţa sediului Companiei Naţionale a Huilei, fiind nemulţumiţi pentru că nu şi-au primit sporul de periculozitate majorat.

Minerii din Valea Jiului au început protestele la Petroşani luni dimineaţă, fiiind nemulţumiţi că nu au primit sporul de pericol pentru munca în subteran majorat cu 100 de lei, după cum s-a stabilit printr-un protocol semnat cu administraţia în luna februarie, după un protest asemănător. Miercuri, reprezentanţii companiei CNH şi o delegaţie a minerilor, formată din trei membri de sindicat şi din trei mineri, au plecat la Bucureşti pentru negocieri la Ministerul Economiei, însă soluţia oferită de guvernanţi este considerată una „amăgitoare”, care nu poate asigura continuarea activităţii miniere.

„Nu ne provocaţi că o să regretaţi”

Minerii fac apel la unitate şi vor să plece la Bucureşti în cazul în care nu le sunt respectate drepturile. Ortacii scandează „Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea”, „Hoţii, hoţii”, „Nu ne provocaţi că o să regretaţi”.

Ei cer guvernanţilor să nu le amâne rezolvarea problemelor şi să înţeleagă că problema mineritului din Valea Jiului reprezintă o problemă de strategie energetică naţională.

Minerii reclamă în principal nerespectarea unui memorandum aprobat de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, în baza căruia sporul de periculozitate al ortacilor ar fi trebuit aliniat la legile actuale, iar grila de salarizare ar fi trebuit actualizată, ceea ce ar fi presupus o creştere a salariilor cu circa 10 la sută.

În 17 ianuarie, Ministerul Economiei a încheiat un protocol cu sindicatele minerilor din CNH privind acordarea ultimei tranşe din salariile compensatorii ale celor 900 de angajaţi disponibilizaţi în 2011 din companie, precum şi creşterea preţului de vânzare a huilei către producătorii de electricitate. Protocolul face referire şi la actualizarea grilei de salarizare, dar şi la angajarea forţei de muncă tinere la CNH.

În 1 februarie, minerii de la Lonea şi Paroşeni au refuzat să coboare în subteran, iar cei care erau în schimbul de noapte au refuzat să iasă la suprafaţă, nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de lucru şi reclamând că ministrul Economiei nu a respectat protocolul semnat în 17 ianuarie cu sindicaliştii din minerit.

Ulterior, peste 1.500 de mineri de la cele şapte mine din Valea Jiului care ar fi trebuit să intre în subteran în schimbul al doilea au refuzat să meargă la lucru, declanşând o grevă spontană, iar cei care au lucrat în schimbul întâi la minele Petrila şi Vulcan au ales să protesteze blocându-se în subteran. Minerii au încheiat protestele în aceeaşi zi, după ce reprezentanţii CNH şi liderii de sindicat din Valea Jiului au semnat un act adiţional la contractul colectiv de muncă.

La Compania Naţională a Huilei lucrează aproximativ 7.800 de angajaţi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version