Menu
in

Taxă record pentru un divorţ în România: 2380 de euro!

Pentru a descuraja cuplurile din localitate să nu divorţeze, primarul din Sângeorgiu de Mureş (8000 de locuitori) a decis să introducă o taxă “specială” pentru divorţul administrativ. Suma necesară pentru înaintarea actelor de divorţ a fost stabilită, astfel, la 10.000 de lei, echivalentul sumei de 2380 euro.

Primarul susţine că a vrut, astfel, să îi determine pe soţi să se gândească asupra pasului decis. A cerut chiar şi ajutorul preotului, informează Pro Tv. Până acum, doar trei cupluri au cerut informaţii la primarie despre divorţul administrativ. Insă nu au făcut demersuri ulterioare.

La Târgu Mureş, taxa de divorţ este de 650 de lei, la Timişoara, Focşani şi Suceava de 500 de lei, iar la Fălticeni de 300 de lei. In schimb, la Deva, Arad ori Bucureşti, nu se plăteşte nimic.

De la începutul anului, s-a simplificat modalitatea de divorţ pentru cuplurile ce ajung să se despartă de comun acord şi nu au copii minori. Astfel, divorţul administrativ poate fi pronunţat şi de ofiţerul de stare civilă de pe raza localităţii de domiciliu sau în faţa notarului public, taxa fiind stabilită de fiecare primărie în parte.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version