Există însă diferenţe majore între statele membre în privinţa acestui indicator: de la 3,5 euro pe oră la 39,3. euro. Costurile forţei de muncă reprezintă costuri pentru salarii, plus cheltuielile non-salariale, cum ar fi contribuţiile sociale plătite de angajator.
În 2011, cele mai mari costuri cu munca pe oră au fost estimate pentru Belgia (39,3 euro), Suedia (39,1 euro), Danemarca (38,6 euro), Franţa (34,2 euro), Luxemburg (33,7 euro), Olanda (31,1 euro) şi Germania (30,1 euro). Cele mai mici costuri orare cu forţa de muncă au fost înregistrate în Bulgaria (3,5 euro), România (4,2 euro), Lituania (5,5 euro) şi Letonia 5,9 euro). Eurostat preciezază că datele pentru state membre din afara zonei euro sunt influenţate de evoluţia cursului de schimb valutar.
Indicele costului forţei de muncă (LCI) este un indicator pe termen scurt care arată evoluţia costurilor forţei de muncă orare suportate de angajatori. Ele nu includ costurile pentru formare profesională, cele de recrutrare ori alte beneficii acordate de companii.