Mii de infractori români, condamnaţi la grei ani de închisoare în ţări europene, pentru infracţiuni grave precum crima, violul sau jaful armat, obţin beneficii surprinzătoare speculând abil lacunele justiţiei din ţara noastră. Teoretic, legislaţia românească este armonizată cu cea din Uniunea Europeană, însă în realitate lucrurile stau cu totul diferit, după cum ne explică specialiştii în drept. „Spre exemplu, la noi, conform articolului 218 din Noul Cod Penal, violul se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. Deci un violator poate să iasă din închisoare după mai puţin de doi ani, iar dacă prinde şi ceva recurs compensatoriu scapă şi mai repede.
În Marea Britanie, însă, aceeaşi faptă se pedepseşte cu până la 18 ani de puşcărie, iar condiţiile de eliberare condiţionată sunt mult mai drastice. Practic, seamănă mult cu un arest la domiciliu”, spune avocatul Mihnea Gheorghe. Această diferenţă de abordare a faptelor penale a determinat în ultimii ani un adevărat exod al infractorilor români condamnaţi de instanţele din Europa de Vest. Cei mai mulţi dintre aceştia au de executat pedepse mari, de peste 10 20 de ani de detenţie, ca urmare a săvârşirii unor fapte deosebit de grave, cu violenţă. Însă cum Codul Penal românesc este mai blând cu violatorii, criminalii şi tâlharii, iar prevederile privind eliberarea înainte de termen au accente lejere, puşcăriile româneşti, mizere, sunt preferate de către infractori în locul celor occidentale, moderne.
Până acum opt ani, aducerea în ţară a românilor condamnaţi în străinătate a fostdestul de complicată. În 2011, însă, Comisia Europeană a adoptat un regulament unic, care stabileşte că persoanele condamnate au dreptul să ceară să-şi execute pedeapsa într-o închisoare din ţara de origine. Argumentul suprem care a stat la baza deciziei a fost Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România în 1994.
Însă noua legislaţie a deschis o adevărată cutie a Pandorei şi a generat un mecanism prin care sunt modificate, uneori radical, hotărârile de condamnare definitive şi irevocabile pronunţate de magistraţi. De ea s-au folosit în 2012 (primul an în care s-a aplicat măsura), conform statisticilor oficiale, 11.500 de români. Apoi numărul lor a scăzut, media anuală fiind acum în jurul a 2.500-3.000.
Diferenţe majore
Un caz care relevă foarte bine mecanismul este cel al suceveanului Tudor Tofoi, care în 2015 a fost condamnat pentru violarea unei femei în Anglia. A primit 15 ani de închisoare, cu posibilitatea eliberării condiţionate după ispăşirea a 10 ani de detenţie.
Repatriat la cerere în 2018, el a obţinut automat reducerea pedepsei la numai 12 ani (durata maximă prevăzută pentru violul calificat). Anul acesta va avea dreptul să ceară eliberarea condiţionată, deşi dacă ar fi rămas în Marea Britanie ar fi trebui să mai aştepte încă cinci ani pentru a putea face un astfel de demers.
Interesant este că există şi o categorie de infractori români care nu-şi doresc nici în ruptul capului să-şi ispăşească pedepsele în România. Este vorba de cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni mărunte (furt, distrugere, înşelăciune), situaţie în care în România pedepsele sunt substanţial mai mari decât în statele vestice.
