Menu
in

Statul, cu ochii pe banii românilor. Declararea averii ar putea fi obligatorie din 2014

Toţi românii vor trebui să-şi depună declaraţii de avere, de anul viitor. Iniţial, proiectul Ministerului de Finanţe îi viza doar pe cei peste 300 de milionari în euro pe care Fiscul îi are în baza de date. Astfel, din 2014, toţi românii vor fi obligaţi să depună anual o declaraţie cu toate veniturile, cheltuielile, dar şi bunurile pe care le au.

Contribuabilii trebuie să declare dacă au case sau terenuri, maşini, bijuterii sau obiecte de artă în valoare de cel puţin 15.000 de lei, animale de rasă cu o valoare de cel puţin 15.000 de lei, conturi sau depozite bancare cu o valoare nespecificată, sau orice alte bunuri cu o valoare mai mare de 10.000 de lei. Mai trebuie declarate poliţele de asigurare, altele decât cele auto, dar şi cheltuielile personale sau cheltuielile cu persoanele aflate în întreţinere. De asemenea, potrivit proiectului de act normativ, trebuie declarate şi datoriile.

Cel mai probabil, Ministerul de Finanţe a elaborat acest proiect de act normativ în scopul verificării situaţiei veniturilor declarate de persoanele fizice cu venituri mari, pe care Fiscul le vânează de ceva vreme. Totuşi, articolul 109 din Codul de Procedură Fiscală, cel referitor la verificarea persoanelor fizice, nu face vreo diferenţă între contribuabili din punctul de vedere al venitoruilor declarate sau al impozitelor plătite. Aşadar, până la noi lămuriri, există posibilitatatea ca Fiscul să pretindă completarea acestei declaraţii de către oricine ar putea fi în situaţia să deţină bunurile de mai sus.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version