in

Sărăcia din ţară, motivul pentru care 80% dintre tineri ar pleca la muncă peste hotare

Un procent urias! Aproape 80% dintre tinerii români vor să lucreze în străinătate, în special din cauza salariilor prea mici din ţară, arată un studiu realizat de SmartDreamers.

Potrivit sondajului, tineri sunt determinaţi să plece peste hotare din mai multe motive: pentru a-şi mări veniturile, pentru a face diverse achiziţii de bunuri sau chiar pentru a investi într-o afacere. 22% dintre ei pun pe primul plan aspectele extra financiare, cum ar fi dezvoltarea personală şi educaţia copilului.

Referitor la aşteptările salariale, 73% dintre tineri cred că vor obţine un salariu între 1.000 şi 2.000 de euro în străinătate, 13% mizează pe venituri între 2.000 şi 3.000 euro, iar 13% se mulţumesc şi cu mai puţin de 1.000 euro lunar.

În străinătate, cel mai mare obstacol întâlnit în căutarea unui loc de muncă este faptul că nu îşi permit, din punct de vedere financiar, să caute la faţa locului. Următoarele două dificultăţi semnalate sunt numărul mic al locurilor de muncă şi experienţa profesională redusă.

O altă dificultate în găsirea unui loc de muncă în străinătate, semnalată de 11% dintre respondenţi este discriminarea.

Dintre cei care ar reuşi să-şi pună nişte bani deoparte în urma muncii depuse în străinătate, 59% s-ar întoarce în ţară, iar 41% s-ar stabili peste hotare. Jumătate dintre tineri ar opta pentru achiziţia unui bun (casă sau maşină) iar jumătate ar investi banii într-o afacere.

Dintre cei care s-ar întoarce în ţară, sunt mai mulţi cu 11% cei care ar investi banii acumulaţi într-o afacere, în detrimentul celor care i-ar investi într-o casă sau o maşină. Rezultatele studiului relevă faptul că un număr dublu al tinerilor se aşteaptă ca afacerea pe care ar lansa-o cu banii câştigaţi să aibă succes mai degrabă în România, decât în străinătate.

SmartDreamers a realizat studiul pe un eşantion format din 1.500 de tineri cu vârste din intervalul 18-30 de ani. Scopul studiului a fost identificarea obstacolelor şi aşteptărilor pe care le au tinerii privind piaţa muncii din România şi din străinătate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ligia Corduneanu, regina torturilor. A câștigat un concurs cu peste 400 de concurenți, la Avellino

Luna nunţilor în showbizul românesc. Iată vedetele care şi-au unit destinele