in

Și-a transformat copilul în obiect sexual pentru un italian, condamnată la 14 ani de închisoare

O româncă a fost condamnată la ani grei de închisoare pentru că şi-a transformat fiica de doar 7 ani într-un obiect sexual, pe care îl pasa unui italian de 75 de ani, care o abuza sexual după bunul plac.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv la 11 ani de închisoare pentru viol şi corupere sexuală a minorilor pe un italian de 75 de ani, Pietro Conte, care a abuzat sexual de zeci de ori o fetiţă din Brăila timp de mai bine de doi ani. 

Potrivit adevarul.ro, agresiunea asupra copilei a început pe când avea doar 7 ani, iar mama victimei, Fănuţa Şişu (fostă Boncu), a comis faptele în complicitate cu Pietro Conte.

A încercat să-și violeze fosta soție și i-a smuls vârful nasului cu dinții: român arestat la Favara

Condamnată la 14 ani de închisoare

Femeia a primit o pedeapsă de 14 ani şi 4 luni de închisoare pentru complicitate la viol şi corupere sexuală, dar şi rele tratamente aplicate minorului. Decizia instanţei a fost pronunţată pe 8 decembrie.

Poliţiştii au descoperit că, timp de mai multe luni, din toamna anului 2018 şi până pe 9 decembrie 2020, la diferite intervale de timp, în două imobile de pe raza municipiului Brăila, italianul a întreţinut  acte sexuale  cu o fetiţă, acum în vârstă de 10 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa. 

Anchetatorii au stabilit că totul s-a petrecut cu consimţământul mamei copilei, Fănuţa Şişu.  Mai mult decât atât, femeia întreţinea raporturi sexuale cu violatorul ca să-i arate fetiţei cum se face, iar în schimb îi dădeau copilei dulciuri şi sume modice de bani.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
vaccin obligatoriu badante

Vaccinul pentru badante și menajere: este obligatoriu din 15 decembrie?

romani latina vaccin

Cheltuielile Italiei pentru tratarea persoanelor nevaccinate depășesc jumătate de miliard