Menu
in

Sechestru pe moşia de la Nana a familiei Băsescu. Fostul preşedinte se consideră victimă politică

Procurorii parchetului general au pus sechestru pe pământurile familiei Băsescu din Nana, judeţul Călăraşi. Măsură a fost luată în dosarul în care se verifică modul în care au fost retrocedate peste 700 de hectare de pământ.

Prejudiciul, spun anchetatorii, s-ar ridica la peste 3 milioane de lei. Fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana, care este în acte proprietarul terenului, are calitate de martor în acest caz.

127 de săteni din Nana au fost înştiinţaţi de parchet că li s-a pus sechestru pe terenurile agricole. Asta înseamnă că oamenii nu-şi pot vinde pământul, însă îl pot cultiva în contrinuare. Exact în aceeaşi situaţie este şi Ioana Băsescu fiica cea mare a fostului preşedinte căreia i s-a adus la cunoştinţă că are sechestru pe cele 290 de hectare cultivate acum cu răpită.

Gheorghe Enache este unul dintre cei care s-a trezit cu sechestru pe pământ. În total, 735 de hectare au sechestru, iar omul se gândeşte cu groază că ar putea fi chemat la audieri la Bucureşti, deşi spune el, nu a făcut nimic ilegal.

„Toate ni se trag de când a cumpărat Băsescu pământ aici. Ce credeţi, că dacă nu venea Băsescu aici, cine credeţi că afla de ce se întâmplă? Nu ştia nimeni”.

„Oamenii au fost speriaţi că li se confiscă pământul şi au venit la primărie. Eu le-am zis că să stea liniştiţi, să îşi cultive pământul şi vedem ce o fi când se termină ancheta”, a declarat primarul pentru Ştirile Pro TV.

Primarul de la Nana este una dintre cele 12 persoane suspectate de anchetatori în dosarul retrocedărilor ilegale de la Nana. Este acuzat de abuz în serviciu fals şi uz de fals. Modul în care au fost retrocedate 700 de hectare de pământ la Nana, inclusiv cele 290 de hectare ale Ioanei Băsescu, au făcut obiectul unei anchete parlamentare. Rezultatul a fost trimis la parchetul General, unde dosarul este în lucru. Anchetatorii au stabilit un prejudiciu de peste 3 milioane de lei – contravaloarea terenurilor retrocedate, contrar dispoziţiilor legale.

Băsescu: „Acţiuni politice îndreptate împotriva mea”

După ce instanța a pus sechestrul pe terenul deținut de Ioana Băsescu în comuna Nana, Traian Băsescu a simțit nevoia să spună că totul ar fi pornit de la „acțiuni politice“ îndreptate împotriva sa.

Acesta a afirmat într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că regretă faptul că 127 de familii din comuna Nana au sechestru asigurător pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. „Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea. Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi.

Asta va constata justiţia iar cei care au încălcat legea vor răspunde. Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începînd spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş”, a scris Traian Băsescu. ”Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă. Oare de ce timp de trei ani cît timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a facut nici o investigaţie ?”, a mai menționat fostul președinte.

Intervenția CSM

Declarațiile fostului șef al statului au fost sancționate prompt de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care instrumentează dosarul Nana. „Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost președinte al României pune la îndoială independența și imparțialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul și credibilitatea justiției“, se arată într-un comunicat.

Precizând că „măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate și validate doar de către judecători“, Parchetul General a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să își îndeplinească obligația legală de a-i apăra pe procurori și judecători de orice „act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea“. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, astăzi, Inspecţia Judiciară în cazul afirmaţiilor fostului preşedinte Traian Băsescu despre sechestrul pus de procurori pe terenuri din comuna Nana, urmând să se stabilească dacă a fost afectată credibilitatea justiţiei.

Inspectorii judiciari vor stabili dacă a fost sau nu încălcată independenţa justiţiei prin aceste declaraţii făcute de Băsescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version