in

Se scumpește rovinieta! În unele cazuri va fi chiar și de trei ori mai scumpă



Ministerul Transporturilor a publicat, săptămâna acesta, un proiect de ordonanță pentru modificarea anexei la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cea care conține tarifele de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. Astfel, se scumpesc rovinietele, unele chiar şi de trei ori. Ministerul Transporturilor motivează scumpirea prin alinierea la normele europene. Trebuie spus că, în cursul anului 2018 (ianuarie şi august), acelaşi minister a pus în dezbatere publică două proiecte identice. 

Cele mai mari creșteri vizează vehiculele de transport de marfă cu masa cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone.

Concret, în cazul transportatorilor de mărfuri vor apărea următoarele modificări ale tarifelor rovinietei:

pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: o zi – 12 euro, față de 4 euro, șapte zile – 30 de euro, față de 16 euro, 30 de zile – 60 de euro, față de 32 de euro, 90 de zile – 171 de euro, față de 92 de euro, 12 luni – 600 de euro, față de 320 de euro;

pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și mai mică de 12 tone: o zi – 12 euro, în loc de 7 euro, șapte zile – 33 de euro, față de 28 de euro, 30 de zile – 66 de euro, față de 56 de euro, 90 de zile – 188 de euro, față de 160 de euro, 12 luni – 660 de euro, față de 560 de euro;

pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum trei axe: o zi – 12 euro, față de 9 euro;

Pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum patru axe: o zi – 12 euro, față de 11 euro, șapte zile – 60 de euro, față de 55 de euro.

Rovinieta se cumpără în lei, la cursul zilei

Potrivit legii, rovinieta se cumpără în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Naţională a României (BNR). Proprietarii de vehicule înmatriculate în alte state vor achita rovinieta în valută liber convertibilă la echivalentul tarifului exprimat în euro sau în lei, la cursul de schimb al zilei, comunicat de BNR. Proiectul de ordonanță pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor urmează să intre în vigoare după 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.



Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dat jos din autocar, la miezul nopții, pe o autostradă în Italia, de atunci a dispărut. ”Ajutați-ne să-l găsim”

Roma, teroare într-o familie de români: mama împreună cu două fete, bătute violent. Bătăușul a încercat să îi mituiască pe polițiști